Sfântul Proroc Daniel şi Sfinţii trei Tineri

La 17 decembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Proroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail.

Sfântul Proroc Daniel se trăgea din seminție împărătească, din seminția lui Iuda, și a fost dus împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni ai săi: Anania, Azaria și Misail în robia babiloniană (597-538 î.Hr.). Ca să poată lega poporul robit de năzuințele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la școală să-i învețe carte și limba haldaică. Împăratul vroia să facă din ei slujitori credincioși tronului.

Cartea Sfântului Proroc Daniel cuprinsă în Vechiul Testament arată că Daniel și prietenii săi țineau foarte mult la legea părintească. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu mâncăruri de legume ca să nu se pângărească. Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe.

Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni, care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai Sfântului Proroc Daniel au refuzat să se închine unei statui ridicată de împărat, cei trei tineri Sfinți: Anania, Azaria și Misail au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17).

Sfântul Proroc Daniel era cunoscut pentru darul de a tălmăci visele. În Vechiul Testament, cartea care îi poartă numele cuprinde tâlcuirea viselor ultimilor doi regi ai Babilonului, Nabucodonosor și Baltazar, precum și vedenia Sfântului Proroc Daniel despre timpul care va trece până la venirea lui Mesia, descoperirea despre vremurile din urmă ale omenirii, despre Antihrist și învierea morților.

După cucerirea Babilonului de către regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.), Sfântul Proroc Daniel nu s-a întors în țară cu frații săi iudei pentru că n-a vrut să-i lase singuri pe cei care nu puteau pleca.

Noul cuceritor, tot din cauza intrigilor celor din jurul său, a fost nevoit să poruncească ca Sfântul Proroc Daniel să fie aruncat într-o groapă cu lei, însă Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el (Daniel VI, 17-29).

Datorită darurilor sale deosebite, Profetul Daniel şi-a câştigat o poziţie importantă în ierarhia babiloniană. Această poziţie şi-a păstrat-o profetul şi după cucerirea Babilonului de către perşi în anul 539 î.H., când era în vârstă de 75 de ani. În tradiţia iudaică se spune că Daniel ar fi fost cel care l-a sfătuit pe Cirus regele perşilor, cu privire la întoarcerea evreilor în ţara lor şi ar fi mijlocit pentru rezidirea templului de la Ierusalim.

De Sfântul Proroc Daniel se leagă şi o carte profetică din Vechiul Testament şi care îi poartă numele. În cuprinsul cărţii profetul a prezentat purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul Său, dar şi pe Dumnezeu ca fiind Domnul istoriei, Cel care ridică şi coboară imperiile lumii. Visul lui Nabucodonosor, precum şi cele două vedenii ale profetului (despre cele patru fiare şi vedenia berbecului şi ţapului) nu sunt altceva decât o anticipare a unor momente importante ale istoriei antice.

Rămâne o figură importantă din istoria mântuirii, un om al lui Dumnezeu prin care Acesta a descoperit oamenilor multe adevăruri dumnezeieşti care se referă atât la istoria umanităţii, cât şi la evenimente eshatologice.