„Te omor cu mâna mea, m-auzi?” Retrospectiva unei vieți distruse
Nicio femeie nu își imaginează, în cea mai fericită zi a vieții ei, un asemenea deznodământ. Cine s-ar gândi?
Scenariul firesc e cel clasic : căsătorie, copii, vacanțe împreună, liniște, respect, iubire…sau cel puțin așa ar trebui să fie. Nimic nu pare să umbrească o poveste ticluită atât de frumos, în cele mai mici detalii.
După un timp, însă, te trezești prizoniera unei vieți pe care nu o recunoști, ferecată într-un corp aproape mutilat, și te întrebi unde ai greșit. Nu, categoric ai greșit undeva, altfel nu meritai ce ți se întâmplă . Insultele au luat locul declarațiilor frumoase, hainele tale au fost înlocuite cu niște monstruozități lălâi, trusa de machiaj zace flenduri pe podea.
Mâncarea nu are gust. Casa e un dezastru. Ești o mamă execrabilă, nu ești în stare de nimic, naiba l-a pus să te ia de nevastă. Telefonul nu-ți mai aparține decât atunci când ești nevoită să menții aparențele. „ Sunt bine”, asta trebuie să spui în timp ce te rogi să îți vină o idee salvatoare pentru a putea refuza a n-a oară o invitație la film, cu unica ta prietenă.
Ești urâtă. Ești grasă. Ești idioată. Să zici mersi ca unul ca EL stă cu tine. De atâtea ori ai auzit-o, încât începi să crezi. Și totusi îl iubești, femeie naivă, și speri că are o pasă proastă…care ține de 4 ani. Nici nu te gândești să-l lași, cum ai putea? Copiii trebuie să aibă tată…nu, exclus, plus că TU încă il iubești, am mai spus-o?!
Ca-n „ Metamorfoza ” lui Kafka, tu, Gregor, ai devenit peste noapte un gândac, care așteaptă să fie strivit. Și nici nu trebuie să aștepți prea mult pentru că deja se întâmplă…întâi o palmă, apoi două, experimentezi și un pumn, o coastă ruptă..și te încăpățânezi să crezi mereu că e vina ta.
În puținele momente bune, ale lui, își cere iertare, plânge, se tăvălește pe jos, te imploră să îl ierți. Cum să nu-i mai dai o șansă, dacă plânge? Il ierți, că doar a fost o toană..iar atunci când începi să speri că s-a terminat, o ia de la capăt…agonie și extaz, doar că în ordinea inversă.
E o ciclicitate perfectă, în marea majoritate a cazurilor. Frica te paralizează, și puține sunt cele care au curajul să ceară ajutor, să iasă din cea mai mare mizerie a vieții lor.
Violența nu este o soluție, mai ales exercitată asupra unei femei. E un act josnic, de o pură și condamnabilă mediocritate. Un primitivism în forma cea mai pură.
Nu vă aruncați viața la gunoi! Cereți ajutor, găsiți în voi curajul de a lupta , pentru că numai voi o puteți face. Dacă nu o faceți pentru voi, gandiți-vă la copiii voștri…
- articol preluat de pe Ziar Piatra-Neamț