SFÂȘIETOR: Un tânăr de numai 26 de ani, din Borlești, și-a pierdut viața în timp ce se scălda într-un iaz

0

Ieri după amiază, în jurul orei 18, pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană ce se afla la scăldat s-a înecat într-un iaz din comuna Borlești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție, două bărci și o ambulanță SMURD TIM.
Pompierii, au acționat cu ajutorul bărcilor pentru căutarea persoanei.
Trupul bărbatului în vârstă de 26 de ani a fost găsit de scafandri, în jurul orei 21:15, Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD TIM declarând decesul acestuia.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un tânăr de 26 de ani, din Borlești, ar fi intrat la scăldat în iazul din localitatea Rediu și nu ar mai fi reușit să revină la mal.

Pompierii au acționat pentru căutarea persoanei în cauză.

Din nefericire, echipajul medical a declarat decesul acestuia.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Condoleanțe familiei!”, a declarat INSP Ciofu Ramona, IPJ Neamț.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate