„Să ne cunoaștem spiritualitatea și cultura nemțeană”, 12-14 septembrie 2016

0
cj-roman-2

Consiliul Județean Neamț a încheiat un parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin care a oferit sprijin financiar în vederea realizării acțiunii de interes public județean „Să ne cunoaștem spiritualitatea și cultura nemțeană”, acțiune desfășurată în perioada 12-14 septembrie 2016. Anul 2016 fiind declarat Anul omagial al educației, centrele eparhiale din țară organizează evenimente cultural religioase care au ca beneficiari elevii.

Evenimentul susținut de Consiliul Județean Neamț și organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își propune derularea unor manifestări cultural-religioase care să vină în sprijinul copiilor din zona Roman proveniți din familii defavorizate și al celor care au obținut rezultate deosebite la învățătură, precum și iubitorilor de cultură și spiritualitate.

În perioada 12-14 septembrie, 100 de copii din municipiul Roman participă la excursii la muzee, case memoriale, mănăstiri și alte obiective turistice din ținutul Neamțului, precum și o vizită la un centru școlar pentru educație incluzivă din subordinea Consiliului Județean Neamț, unde membrii grupului vor socializa cu beneficiarii centrului, oferindu-le daruri.

Scopul activităților este acela de a promova valorile cultural-religioase nemțene, de a stimula frecventarea școlii și a preîntâmpina abandonul școlar, de a cultiva sentimentul religios în rândul tinerilor, de a valoriza opera ctitorilor de cultură și de a cunoaște spiritualitatea și cultura nemțeană.

Consiliul Județean Neamț a finanțat această acțiune cu suma de 30.000 de lei și asigură accesul gratuit la vizitarea muzeelor ce aparțin Complexului Muzeal Județean Neamț.

Luni, 12 septembrie, în incinta Fundației Episcop Melchisedec Ștefănescu din Roman, copiii participanți la acest proiect s-au adunat alături de reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț, precum și ai Consiliului Județean Neamț pentru a primi binecuvântare înainte de plecarea în excursie. De asemenea, cei 100 de copii au primit din partea președintelui CJ Neamț manuale pentru a păși în noul an școlar așa cum se cuvine.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul copiilor și autorităților locale pentru a citi o rugăciune la început de an școlar și la început de călătorie prin județul Neamț pentru micuții participanți la proiect. „Pentru faptul că noi dorim ca voi să învățați bine, ne-am gândit să vă oferim această supriză pentru ca să cunoașteți istoria noastră și mănăstirile, pentru că voi toți proveniți din familii de credincioși. Dragi copilași, să aveți călătorie bună!”, li s-a adresat micuților Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră, vreau să vă urez un an școlar bun, să vă ascultați părinții și dascălii și întotdeauna să fiți apropiați de Sfânta Biserică, să vă închinați, să participați la slujbe. Cred că a fi creștin este o calitate pe care noi, poporul român, o avem. Noi împreună cu Sfânta Biserică putem să formăm oameni buni. Vreau să vă urez succes, călătorie ușoară și să vă întoarceți sănătoși acasă. ”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

Vreau să felicit această inițiativă. Ce e mai frumos decât să mergi într-o excursie alături de cei dragi prin județul Neamț, un județ foarte frumos? Fiți mândri că sunteți nemțeni, că sunteți romașcani și că vă desfășurați activitățile sub oblăduirea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.”, a încheiat Inspectorul Școlar General, Viorel Stan.

cj-roman-4
cj-roman-5
cj-roman-6
cj-roman-1
arhiepiscopie-roman-1
arhiepiscopie-roman-2
arhiepiscopie-roman-3
arhiepiscopie-roman-4
arhiepiscopie-roman-5
arhiepiscopie-roman-7
arhiepiscopie-roman-8
arhiepiscopie-roman-9
arhiepiscopie-roman-10
arhiepiscopie-roman-11
arhiepiscopie-roman-16
arhiepiscopie-roman-17

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate