Mecanica Ceahlău, una dintre puținele societăți din Piatra-Neamț axate pe producție

0

Cu o experiență de peste 90 de ani, Mecanica Ceahlău din Piatra-Neamț este unul dintre cei mai importanți producători de mașini agricole din România.

Compania este fondată în 1921 de către industriașul Socrat Lalu, avea doar 16 angajați și 3 strunguri. Este afectată de criza economică din ’29-’33 și de cea din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, iar la naționalizarea din 1948, cei 130 de salariați reparau vagoane de călători, injectoare de locomotivă și făceau tucerie comercială.

Producția utilajelor agricole începe în 1953, dezvoltându-se continuu și devenind treptat principalul obiect de activitate al companiei. Mașinile agricole ajung în fermele din România, dar și în Rusia, Ucraina, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, R. Moldova, Polonia, Italia sau țări din Africa și Asia.

În 1999 devine o companie cu capital integral privat, iar 2006 este listată la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul MECF la categoria Standard, având acționari majoritari SIF Moldova (63.3%) și Romanian Opportunities Fund (30.2%).

În anul 2014, la Mecanica Ceahlău ajunge director general Laura Șerban, iar compania intră într-un amplu proces de modernizare a proceselor și instrumentelor de lucru, a portofoliului de produse și a modului de relaționare cu fermierii. Potrivit informațiilor din presa națională, în 2014, Mecanica Ceahlău a avut un profit de 4,4 milioane de lei. În 2015, compania a avut afaceri de aproape 30 de milioane de lei, iar anul trecut cifra de afaceri a ajuns la 37,3 milioane de lei, cu un profit de 2,1 milioane de lei. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole.

Câteva informații despre Laura Șerban:
Născută și crescută în București, Laura Șerban este licențiată în marketing la ASE si MBA în administrarea afacerilor, cu specializare în vânzări și comunicare în afaceri.
Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, bifând cu succes dezvoltarea Depozitului de Carte si a rețelei de librării Diverta și a adus în top platforma de plăți electronice a RTC (divizia PayStore).
La Mecanica Ceahlău, în prezent, coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate