Județul Neamț va participa la proiectul ”CRESC – capacități antreprenoriale în economia socială

0

În şedinţa de miercuri, 19 decembrie, a Consiliului Judeţean Neamţ, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind luarea unor măsuri în vederea participării Județului Neamț în proiectul ”CRESC – capacități antreprenoriale în economia socială. Inițiator: Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

SC Euzone Consultancy Network SRL propune încheierea unui acord de parteneriat pentru implementarea proiectului ”CRESC – capacități antreprenoriale în economia socială, ce va fi propus pentru finanțare în cadrul apelului de proiecte POCU AP4/PI 9.v/OS 4.16.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă asigurarea contribuției la integrarea socială și economică a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile prin sprijinirea înființării de entități tip întreprinderi sociale la nivelul regiunilor Nord – Est, Sud – Est, și Sud – Muntenia.

Pentru derularea activităților și atingerea obiectivelor propuse este necesar un buget total de 11.325.986.95 lei, se menționează în expunerea de motive.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate