[FOTO] Intervenție a salvamontiștilor nemțeni pentru turist care și-a rupt piciorul pe Ceahlău.

0

Salvamontiștii nemțeni au intervenit miercuri, 1 mai, pentru acordarea primului ajutor și transportul unui bărbat accidentat (prezenta o fractură de membru inferior) în masivul Ceahlău, în zona Polița cu Crini.

Către zonă s-au deplasat două echipe de salvamontiști, una din baza Durău, iar cea de-a doua din baza Dochia. Vremea a fost una extrem de nefavorabilă, vânt, ceață, lapoviță spre ninsoare, distanță mare pe care trebuia asigurat transportul pe targă.

„Intervenția din zona de est a Masivului Ceahlău s-a terminat în jurul orei 19:00, când accidentatul a fost preluat de autospeciala SAJ Neamț. Turistul de 44 de ani din Bacău, bine echipat, cobora de la Cabana Dochia spre Izvorul Muntelui și în urma unei alunecări pe o porțiune înghețată a suferit o fractură de membru inferior. Din cauza terenului înghețat, a vremii nefavorabile și a înclinației traseului s-a intervenit cu două echipe, din Bazele Dochia și Durău. Accidentatului i s-a aplicat o atelă vacumaticăa de ultimă generatțe și a fost transportat pe un UT 2000 cu sistem de frânare și sac termic pănă la punctul de întâlnire cu ambulanța.”, au declarat reprezentanții Salvamont Neamț.

FOTO: Salvamont Neamț

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate