Femeia de 41 de ani din Roznov, s-a întors la domiciliu
Polițiștii au continuat cercetările și a verificările privind dispariția femeii de 41 de ani, din Roznov, care, ieri în jurul orei 12.00, s-a întors la domiciliu unde o așteptau trei copii și soțul.
Aceasta a declarat că în această perioadă a fost plecată la o sora de-a sa din localitatea Zănești, iar în momentul în care a aflat că este căutată de către polițiști, fiind declarată dispărută, s-a prezentat la sediul Poliției orașului Roznov, ulterior deplasându-se la domiciliul său.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nici nu a comis fapte de natură penală sau contravenţională.
În cauză, polițiștii au sesizat și compartimentul de asistență socială din cadrul administrației locale.