Conducerea CJ Neamț, conferință de presă cu o serie de clarificări privind anumite dezinformări apărute în spațiul public (VIDEO)

0

Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț, a susținut astăzi, 4 august, o conferință de presă, care a avut loc la sediul instituției. Președintele CJ Neamț i-a avut alături și pe vicepreședinții Dragoș Chitic și Adrian Păduraru.

„În urmă cu câteva luni s-a pornit o adevărată ofensivă de denigrare, de dezinformare și de minciuni grosolane, le-aș numi, în spațiul public împotriva Consiliului Județean, a conducerii acestuia, a PSD, care reprezintă motorul actualei coaliții din cadrul CJ. Populația județului Neamț, trebuie să cunoască adevărul.”, a precizat la începutul conferinței Ion Asaftei.

Președintele CJ Neamț a prezentat o trecere în revistă a celor mai importante proiecte: axa strategică rutieră de transport, achizițiile de mijloace de transport public, podul de la Luțca, îmbunătățirea nivelului de trafic la DJ 156 A și DJ 208 C pentru accesul la rețeaua TEN-T, reabilitarea, modernizarea și consolidarea infrastructurii rutiere de interes județean, Drumul Talienilor care continuă de la Borca până în Suceava, drumul de la Bicazu Ardelean spre Tulgheș, spitalul Sf. Nicolae Roman, spitalul nou, conservarea Muzeului de Istorie din Piatra-Neamș, muzeul Calistrat Hogaș, muzeul Ion Creangă, managementul ariilor protejate, infrastructura turistică, POIM, DGASPC etc.

Potrivit președintelui Ion Asaftei, în ultimii ani au fost 510 milioane de euro atrași în economia județului, iar o parte au fost deja investiți.

În privința construcției spitalului nou de la Piatra-Neamț au apărut mai multe speculații cum că acesta nu s-ar mai construi. Potrivit conducerii CJ, situația nu depinde de instituția de la Neamț, ci de un blocaj apărut la nivelul ministerului Finanțelor care a amânat destul de mult semnarea contractului de finanțare, chiar dacă această finanțare este prevăzută de luni de zile printr-o hotărâre de Guvern. La ora actuală se caută soluții împreună cu instituțiile centrale să se deblocheze situația.

„S-a întârziat cu finanțarea spitalului nou, e vorba de semnarea contractului de finanțare. Am avut o discuție săptămâna trecută la nivelul Ministerului. Va trebui să ne deplasăm la București pentru a avea o discuție concretă la fața locului pe această problemă a finanțării, pentru că la această oră unul din impedimentele pe care le-am întâlnit este un blocaj la nivelul Ministerului de Finanțe. Avem promisiunea că se va rezolva această problemă, că se va semna contractul de finanțare. E într-o analiză foarte atentă, deoarece e suma cea mai mare care s-a asigurat pentru construirea unui asemenea spital dintre cele 27 de spitale care au fost aprobate prin hotărâre guvernamentală pentru finanțarea lor. Acesta ar fi stadiul la această oră, sperăm să reușim să semnăm acest contract de finanțare.”, a declarat Ion Asaftei.

Referitor la faptul că UAT-urile din Neamț au pierdut nejustificat 5.6 milioane de lei în urma unei acțiuni în instanță a fostului prefect George Lazăr, despre care am scris mai multe aici – click, președintele CJ Neamț a făcut o serie de precizări:

„Printr-o acțiune în instanță, fostul prefect de Neamț, domnul George Lazăr, a blocat efectiv o sumă de 56 de miliarde de lei vechi, sumă care trebuia să ajungă în cele 83 de UAT-uri, o sumă de care aveau nevoie toate primăriile și comunitățile din aceste unități administrative.(…) Procesul a durat o perioadă destul de lungă și în momentul în care instanța a dat o soluție și a dat dreptate CJ Neamț, din nefericire cei 56 de miliarde de lei s-au întors în bugetul de stat, definitiv. Nu îi vom mai vedea niciodată. Este o manieră de lucru a fostului prefect, actualul președinte al PNL Neamț.

Avem de-a face cu un comportament destul de blocant în tot ceea ce au însemnat acțiuni binevenite și bine gândite pentru ceea ce înseamnă comunitatea nemțeană. Aș da ca exemplu DN 15 Bicaz-Poiana Largului care a fost salvat de PSD în final, drum care a fost blocat 3 ani, lăsat într-o situație dezastruoasă pentru cetățenii de acolo. Nu știu ce a avut de câștigat de aici. Fondul problemei era că drumul e pus în mișcare de „baronul Arsene, să intervină instituțiile statului”. S-a intervenit, s-a închis un șantier cu sute de locuri de muncă, nu mai zic de consecințele în sensul disconfortului celor care tranzitau zona. O asemenea situație îl definește pe domnul Lazăr ca un factor al răului în ceea ce privește responsabilitatea când are funcții de conducere. Nu mai spun că, sigur, acest domn a dat în judecată pe cine a vrut și pe cine nu a vrut, plângeri penale la DNA, DIICOT soluționate cu „fapta nu există. A pus în mișcare acest mecanism al răului.(…) Probabil va fi sancționat de populație.”

Vicepreședintele Adrian Păduraru a făcut o serie de clarificări legate de drumul expres Piatra-Neamț – Bacău, un drum care este o inițiativă a CJ Neamț încă din anul 2019. La fel, în spațiul public au apărut o serie de informații cum că nu ar există interes la CJ Neamț să se implice în concretizarea acestui proiect. Adrian Păduraru a arătat că din partea Consiliului Județean Neamț există deschidere, disponibilitate și participare directă în cadrul mai multor sedințe cu instituțiile responsabile de studiul de fezabilitate și implementarea proiectului drumului expres:

„Este un contract de finanțare semnat între Ministerul Transporturilor și CNAIR încă din anul 2021. CNAIR a contractat o firmă care să realizeze un studiu de fezabilitate, noi am semnat un contract de parteneriat. (…) În luna mai am început să mă ocup personal de acest proiect, am avut discuții cu CNAIR. În iunie a fost prima vizită pe care am făcut-o acolo. (…)

Am stabilit măsurile clare pe care le putem face și un calendar ferm să vedem când va fi gata studiul de fezabilitate. Acesta va fi gata în septembrie-octombrie. Am convenit să întreprindem mai multe ședințe, iar progresele se văd. Am făcut inclusiv o parte de mobilizare în teren. Este un proiect de o importanță foarte mare, ne ocupăm de el, pe 22 august ne ocupăm de următoarea ședință, la București, unde voi participa, sper să fie prezent la acea întâlnire și domnul Pistol.”, a punctat Adrian Păduraru.

Întreaga conferință poate fi urmărită mai jos:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate