Ce șarlatanii au mai apărut pe internet

0

Numărul conturilor de facebook a crescut cu o rapiditate extraordinară în ultima perioadă. Este clar că foarte multe dintre acestea sunt făcute sub o identitate falsă sau mai grav, substituite altei identități. În spatele acestora se ascund nu de puține ori, obsedați sexual, escroci sentimentali și alte multe categorii de persoane care încearcă sub diverse forme să înșele pe cei ce sunt mai puțin informați. Făcând abstracție de celebrele cazuri de escrocherie privind campaniile de strângere de fonduri pentru persoane care ar suferi de anumite boli, sau a celor care s-au prezenat că ar fi persoane publice și se implică în activități caritabile, iată că a apărut pe rețeaua de socializare și o altă categorie de escroci.

Dacă acum câteva zile de pe un astfel de cont, cineva făcea apel la bunăvoința noastră să o ajutăm cu bani pentru a ajunge de la Constanța la București, aseară, o altă persoană posta: „care baiat dragut ma poate ajuta cu 12 euro credit va rog mult ? Nu mai jigniti daca nu ma cunoasteti va rog Dat-mi add si mesaj cine ma poate ajuta”. Tupeul, exprimarea și contrastul cu poza afișată, i-a atras o serie de comentarii demne de obrăznicia arătată, dar nu este exclus faptul să nu se fi găsit și câțiva naivi care să îi cadă în capcană. Așadar, atenție cu cine intrați în contact și mai ales la modul cum acționați în ceea ce privește încercarea șarlatanilor de a vă păcăli.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate