Căutat pentru delapidare în Belgia, depistat de polițiștii nemțeni

0

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat ieri, un cetățean olandez, de 41 de ani, urmărit de autoritățile judiciare din Belgia.

La data de 28 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza municipiului Piatra Neamț, un cetățean olandez, de 41 de ani, care era urmărit internațional.  Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Belgia au emis un mandat european de arestare.

Ancheta autoritățile belgiene a evidențiat faptul că, în perioada 2015 -2016, în timp ce era manager al unei societăți comerciale din Belgia, acesta ar fi comis șase infracţiuni privind falsificarea documentelor cu utilizare, delapidarea de active, declaraţii întârziate și refuz de cooperare cu administratorul firmei, fapte prevăzute de Codul Penal belgian.

Bărbatul a fost prezentat de polițiști Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

Your email address will not be published.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate