Accident la Horia cu victime încarcerate și un deces

0
accident-horia

Un grav accident s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Horia din județul Neamț . Un autoturism Alfa Romeo, cu numere de Argeș, a intrat într-un plop de pe marginea drumului la ieșirea din Horia spre Piatra-Neamț. În urma impactului o persoană a decedat și alte două au fost grav rănite.

„Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 36 de ani din Roman, conducea un autoturism pe DN15 D, având direcția de mers Roman – Piatra Neamț, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile intrând în coleziune cu un copac aflat pe marginea drumului.
Se fac cercetări de ucidere și vătămare corporală din culpă” – a declarat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

În mașină se aflau trei persoane care au rămas încarcerate. Pe locurile din față se aflau șoferul de 36 de ani și o femei de 32 de ani și pe bancheta din spate, o fată de 11 ani.

„Toate cele trei persoane erau încarcerate. Persoana din dreapta, o femeie de 32 de ani, a decedat iar șoferul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spitalul Roman. Acesta a fost preluat fără puls, aflându-se în stop cardio-respirator. În spate, fata lor, în vârstă de 11 ani, conștientă, preluată cu multiple traumatisme.
Au participat la misiune un echipaj de descarcerare Roman, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Roman – a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Andrei Grancea

12527679_1020163271388608_1544317714_n

Sursa: stiri-neamt.ro

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate