Orașul Roznov a devenit un șantier – interviu cu primarul Ionel Ciubotaru

0

În ultimul mandat de primar, ce realizări ați avut, pentru că am văzut șanțuri, construcții… tot orașul este într-o dezvoltare?

Este dezvoltare într-adevăr, de fapt tot orașul este un șantier la ora actuală. În afara de proiectul pe apă/canal finanțat din fonduri europene, unde autoritatea contractantă este ADI AQUA Neamț prin operatorul regional Apa Serv, unde în Roznov avem 28 km de canalizare, 18 km de aducțiune de apă, stația de repompare de la Roznov spre stația de pompare de la Costișa și mai avem câteva stații de repompare pe orașul Roznov și satul Slobozia, cu subtraversările de la canal, de la Cracău, tot ce înseamnă tehnic pentru buna funcționare a instalațiilor respective. Lucrările au început anul trecut prin semnarea contractului de lucrări. iar termenul de finalizare este 30 octombrie 2015. Probabil ca constructorul nu o să se încadreze până la termenul limită, dar mai rămâne foarte puțin de executat din cei 28 de km de canalizare și 18 de aducțiune, urmând ca toate instalațiile să se pună în funcțiune când vor fi terminate lucrările de la stația de epurare de la Costișa.roznov-neamt-1

Ați rezolvat problema pe care o reclamau cei din zona Chintinici cu drumul?

Da, o problemă am avut cu drumul județean 156A care traversează Orașul Roznov, din centrul orașului până la limita comunei Borlești, acolo a fost un program cu finanțare europeană prin REGIO ”Reabilitarea drumului Roznov-Tazlău”, dar de fapt a fost Borlești–Tazlău, de la limita orașului Roznov, revenindu-ne nouă în sarcină să reabilităm drumul județean din interiorul localității. Drumul s-a refăcut în vara acestui an, se circulă în condiții foarte bune, de la Roznov până la ieșirea din județ, fiind un drum foarte important care leagă practic județul Neamț de județul Bacău și mai departe cu Ardealul.

Jumătate din comunele din județ folosesc târgurile de la dumneavoastră. Aveți târguri de animale, alături aveți bazarul, cred că este cel mai mare târg de animale din Neamț.

Nu știu dacă este cel mai mare din Neamț, cred că ne ia un pic Tupilațiul…

Nu vă ia, știm, am fost acolo.

Dar oricum e un târg cu tradiție care se desfășoară în ziua de sâmbătă, Roznovul fiind situat într-un nod rutier, feroviar și între zona de munte, deal și câmpie. Cred că acesta este avantajul faptului că Roznov are un târg mai mare unde vin cetățeni din mai multe zone geografice ale județului.

Cum vă descurcați să țineți toate proiectele active? Văd că școlile sunt renovate, stadionul funcționează, totul funcționează la dumneavoastră.

Totul funcționează, dar cum reușesc? Nu numai eu, ci și prin colaboratorii cu care lucrez, directorii de școli care își fac treaba foarte bine. Conștiincios și cu simțul măsurii asupra cheltuielilor. Dacă o să mergeți prin școli și o să faceți o paralelă cu anii anteriori, o să observați că școlile arată cu totul altfel și asta datorită managerilor de acolo, de la școli. Cu stadionul, baza sportivă unde anul trecut am avut probleme că au retras echipa din campionat, anul acesta am reînscris-o în campionatul județean cu o echipa formată de tineri cumva ad-hoc, dar cu rezultate foarte bune în prima parte a turului campionatului. Inițial mi-am dorit doar să joace, nu mi-am dorit neapărat să aibă performanță, dar uite că s-au împletit cele două și echipa este pe un loc fruntaș în campionat, cu toate că au început în toamna acestui an.

O ultimă întrebare, ce ați vrea să faceți în acest oraș și nu puteți din cauza lipsei banilor?

Nu doar din cauza lipsei banilor, sunt și alte condiții… vă spuneam că sunt spre finalizare lucrările pe masterplanul județului Neamț, apă/canal, unde neapărat trebuie să asfaltăm și putem acum să asfaltăm drumurile care au apă, canal și gaz. Lucrăm la un proiect mai mărișor, să vedem ce linii de finanțare o să se deschidă, pentru a asfalta cât mai mult din străzile orașului Roznov. Cam asta ar fi. La gaz metan se merge destul de greu cu branșamentele. Cu toate că cetățenii au fost interesați de a se branșa la rețeaua de gaze, procesul merge la ora actuală destul de greu. Dar sper că, ținând cont de prețul la lemne care ajunge undeva paralel cu prețul la gaze, mulți o să investească după aceea în branșare și o să le fie mult mai comod cu încălzirea locuințelor.

Vă mulțumesc!

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate