Mega descindere cu mascați pe valea Bicazului

0
descindere-bicaz-chei

Dis de dimineață, în data de 17.09.2015, în jurul orei 06:00, mai multe echipe de procurori asistați de mascați și jandarmi au descins la mai multe locații din zona Bicaz Chei și de pe valea Muntelui. S-au efectuat aproximativ 30 de percheziţii şi 17 persoane au fost duse la sediul DIICOT Neamţ.
Pe surse am aflat că a fost vorba de o acțiune foarte complexă contra celor care fac afaceri ilegale cu lemn, lucru foarte bine venit și chiar așteptat de oamenii cinstiți de pe valea Bicazului care muncesc de dimineața până seara și se întreabă cum de unii consăteni își fac palate și averi peste noapte.
Prima oprire a mascaților a fost puțin înainte de ora 06:00 la o vilă din comuna Bicaz Chei ce seamănă cu un palat albastru și se află, după intersecția ce duce la Dămuc, la câteva sute de metri pe dreapta pe drumul spre Lacul Roșu, semn că aici stătea unul dintre suspecții mai importanți.
Sperăm cgrinties-satelita cei de la DIICOT să poată dovedi ce bănuim cu toții și anume că în infracțiunile cu masă lemnoasă din Neamț sunt implicați și oameni politici, primari, polițiști și autorități silvice.
Surse neoficial spun de un prejudiciu estimat de aproximativ jumătate de milion de euro noi sperăm să fie doar începutul, deoarece imaginile din satelit ne arată un jaf în pădurile din Neamț de zeci, poate sute de milioane de euro.
Vom reveni cu detalii când vom avea date oficiale despre această mega-descindere.

Post-ul Mega descindere cu mascați pe valea Bicazului apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate