1 din 3 angajați de la Consiliul Județean Neamț a fost la un curs de perfecționare la Sinaia, Mamaia, Felix, Sovata, etc.

0
ce-am-cerut-noi

Din datele Consiliului Județean Neamț reiese că aproximativ 60 din cei 150 de funcționari au fost în ultimii 3 ani de zile la tot felul de cursuri la Mamaia, Sinaia, Jupiter, Cap Aurora, Eforie Nord, Felix, Sovata, Delta Dunării, Neptun, etc.
Mai precis, în 2013 au fost doar 6 participanți la astfel de cursuri, în 2014 au simțit nevoia de perfecționare 20 de persoane și în 2015 nevoia de cunoaștere a trimis la astfel de perfecționări 33 de angajați ai CJN. Într-o logică elementară, și desigur matematică, anul viitor jumătate din angajații CJN vor merge la mare sau la munte să se perfecționeze, ceea ce nu e rău.
Cursurile au fost de Dezvoltare personală, Management, Resurse și servicii publice, Comunicare și transparență, etc iar sumele cheltuite în cei 3 ani depășesc puțin jumătate de miliard de lei vechi.
Din păcate nu am putut afla numele celor care au fost la aceste cursuri pentru că aceste informații sunt secrete sau cum spun cei de la consiliu ”nu sunt date de uz public” . Cu toate acestea surse din CJN ne spun că există persoane care au făcut un obicei din a merge chiar și de mai multe ori în același an la astfel de cursuri despre care oricine își dă seama că sunt în marea lor majoritate modalități mascate de relaxare pe bani publici.
Nu știm cine se ocupă de răspunsurile la solicitările în baza legii 544, dar este o aberație să ni se răspundă că sunt secrete datele referitoare la pregătirea profesională a angajaților Consiliului Județean.
Singura explicație pe care o găsim noi ar fi acea că lista cu numele și cursurile la care au participat e ceva ce opinia publică nu trebuie să afle.
Până una alta, dacă e să intri în profunzimea problemei, nimeni nu poate explica de ce nu s-au făcut aceste cursuri pe plan local sau în județele învecinate, deoarece nu vorbim de perfecționări în calcularea momentului cinetic, ci e vorba în mare parte de cursuri comune și banale.

Iată ce am cerut noi Consiliului Județean Neamț

Iată ce a raspuns Consiliul Județean Neamț

raspuns-cjn-2Iosub Robert

Post-ul 1 din 3 angajați de la Consiliul Județean Neamț a fost la un curs de perfecționare la Sinaia, Mamaia, Felix, Sovata, etc. apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate