Ziua comunei Săvinești, sub semnul Centenarului

0

Duminică, 19 august, pe o vreme numai bună de sărbătorit, sătenii din comuna Săvinești s-au adunat, pentru a celebra Ziua Comunei, împreună cu invitaţii lor. Localnicii și-a pus straie de sărbătoare și s-a reunit în Parcul Primăriei, pentru a lua parte la evenimentul organizat de primarul comunei Săvinești, Daniel Horciu, și Consiliul Local.
Manifestarea a debutat la ora 14:00, cu o slujbă de binecuvântare susținută de preoții comunităților din Săvinești și din împrejurimi.

Cu ocazia acestei sărbători, primarul Daniel Horciu a ținut să felicite cuplurile care în acest an au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Șapte cupluri din Săvinești, care au marcat jubileul, au fost invitate pe scenă, în aplauzele publicului.

Primarul Daniel Horciu, un om căruia îi place să lase faptele să vorbească, a menționat următoarele: ”Sărbătorim astăzi cea de-a IX-a ediție a Zilei Comunei Săvinești. Cu sprijinul consilierilor locali și al salariaților primăriei încercăm să oferim un eveniment deosebit, pe placul tuturor. Vă mulțumesc că ați venit să ne bucurăm împreună si să marcăm, totodată, Centenarul Marii Uniri. La mulți ani!”

https://www.facebook.com/ziarpiatraneamt/videos/311126629634703/

Manifestarea a continuat cu un moment artistic dedicat Marii Uniri (cântece populare si patriotice) susținut de elevii Scolii din Săvinești.

Publicată de Comuna Savinesti pe Duminică, 19 august 2018

Tot în cadrul Zilei comunei Săvinești, pe scenă, au mai urcat următorii artiști: Nelu Hongu, Sabina Ursachi, Lili Ciortan, Cornelia Ștefan, Dinu Iancu Sălajanu, Nemuritorii, Mioara Velicu, Alb Negru și Lidia Buble.

 

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate