Weekend încărcat…misiuni fără probleme pentru jandarmii din județul Neamț

0

În perioada 12-15 august a.c., mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au acţionat pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase şi cultural-artistice organizate în mai multe localităţi din judeţul Neamţ.

În acest sens, jandarmii au fost prezenţi în portul Bicaz unde au avut loc diferite activităţi cultural-artistice cu ocazia Zilei Marinei, au monitorizat activitatea de la Concursul Internaţional Ecvestru din Baza Hipică Piatra Neamţ, au patrulat în comuna Moldoveni unde a avut loc Sărbătoarea Răzeşilor şi de asemenea, au adoptat măsuri de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii normale a manifestărilor religioase ce au avut loc la Mănăstirea Văratec şi la alte lăcaşuri de cult din aria de competenţă.

Au fost continuate misiunile de ordine publică în Piatra Neamţ, Roman, Târgu-Neamţ şi Bicaz în cooperare cu Poliţia, precum şi activităţile de protecţie instituţională.

Pe timpul desfăşurării manifestărilor publice, la care a participat un număr mare de persoane, jandarmii nemţeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, intervenind în caz de săvârşire a unor fapte antisociale, cu luarea măsurilor legale.

În această perioadă a fost constatată o infracţiune de lovire sau alte violenţe şi au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 6.700 lei.

Principalele fapte antisociale constatate şi sancţionate de jandarmi au fost: provocarea unor scandaluri, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, aprinderea focului în fondul forestier naţional, fumatul în loc nepermis precum şi alte fapte ce au adus atingere normelor de convieţuire socială.

Duminică, 14 august, în jurul orei 20.00, jandarmii care acţionau în zona portului din Bicaz cu ocazia Zilei Marinei au fost solicitaţi în zona Secu – Izvoru Alb, unde a avut loc o altercaţie între mai multe personae. La faţa locului a fost identificat numitul T.C. din Ialomiţa care le-a relatat jandarmilor că a fost agresat de mai mulţi bărbaţi în apropierea unei terase. În cauză au fost întocmite documente procedurale de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate