Violul de la Tazlău-detalii

0


Așa cum am promis, revenim cu detalii în ceea ce privește persoana domiciliată în comuna Tazlău, și care a fost reținută sub acuzația de viol. Întrucât site-ul instanțelor de judecată este momentan inactiv, iar comunicatul organelor de poliție este unul sec, am făcut invetigații pe cont propriu, și iată ce am aflat.

Este vorba de fapt despre un incest, individul violându-și sora, fapt prevăzut și pedepsit în Codul Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani. Infracțiunea a fost săvârșită cu mai mult timp în urmă, în acel moment violatorul fiind minor. Am aflat din surse neoficiale că bunicii acestuia,(care l-au și crescut de fapt), au făcut tot posibilul ca toată povestea să se oprească aici, cheltuind o sumă foarte mare de bani prin instanțe, dar la autosesizarea organelor de anchetă, decizia Curții de Apel Bacău din 9 martie 2017, a decis punerea în aplicare, a unui mandat de arestare pe o perioadă de un an de zile.

Astfel, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Borlești, au reținut și au predat pe inculpat, Centrului de Reeducare Târgu Ocna, pentru ispășirea pedepsei. Cu privire la identitatea individului, aducem la cunoștință celor interesați, că nu putem da detalii exacte, deoarece victima este încă minoră, precizăm doar că persoana reținută se numește Mocanu și are în acest moment vârsta de 19 ani.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate