Un transport agabaritic cu destinația Stejaru intră în județul Neamț

0

Nemțenii aflați pe traseul Costișa – Piatra Neamț – Stejaru pot fi martorii unui eveniment spectaculos de natura unui transport agabaritic special, în noaptea de joi spre vineri sau următoarea. Operațiunea, nemaiîntâlnită de multă vreme pe aceste meleaguri, are ca vedetă un autotransformator trifazat ce va fi instalat la Centrala Hidroelectrică „Dimitrie Leonida” de la Stejaru. După cum se știe, centrala veterană a hidroenergeticii românești se află în plin proces de retehnologizare. ROMELECTRO, antreprenorul general, a comandat autotransformatorul la compania sibiană a Retrasib, parte a grupului germano-olandez SGB-SMIT, al treilea producător de transformatoare pentru stații electrice din lume. Transportul este asigurat de Felbermayr Group și se desfășoară numai pe timpul nopții. A pornit de la Sibiu pe traseul Râmnicu Vâlcea – Pitești – Găești – Ploiești – Buzău – Bacău și a ajuns în noaptea precedentă la Buhuși. Deplasarea a fost autorizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și este însoțită pe traseu de echipaje ale Poliției Rutiere.

Pe partea de parametri tehnici și funcționali, fără a intra în detalii, se pot sublinia:

● Puterea nominală: 200/200/60 MVA;

● Tensiunea nominală:  231/121/10,5 kV;

● Frecvența nominală: 50 Hz.

Masa de transport este de 119 tone, iar complet echipat în stația de transformare va avea 170 de tone. Dimensiunile sunt și ele impresionante: lungime – 10, 3 m, lățime – 4,9 m, înălțime – 8,9 m.

CNAIR, potrivt unor informații oficiale, a dat asigurări că nu vor fi probleme cu traversarea celebrului pod de la Preluca, altfel trebuind luat în calcul transferul de pe o platformă rutieră pe alta, deoarece și acestea au o greutate considerabilă.

Cu interes este așteptată traversarea municipiului Piatra Neamț. Aceasta implică demontarea rețelei de contact pentru troleibuze și abordări interesante a câtorva sensuri giratorii. Inițial, traseul propus de autoritățile locale era pe centura orașului ceea ce punea la grea încercare podul de la Piața Centrală ale cărui zile sunt oricum numărate.

Până la ora redactării acestui material, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Neamț a confirmat că sunt pregăți să preia transportul de la Buhuși, dar nu există certitudinea că va porni astăzi, la căderea nopții, întrucât au intervenit probleme de natură tehnică la un trailer ce ar putea fi înlocuit. 

Vom reveni cu amănunte în cursul serii.

Viorel COSMA

Sursa: StiriNationale.EU

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate