Solstițiul de vară: Tradiții și superstiții, cea mai lungă zi din an

Solstițiul de vară 2019 are loc la 21 iunie care este cea mai lungă zi din an și marchează începutul verii astronomice. Solstiţiul de vară va debuta anul acesta vineri, la ora 18.54.

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, fiind momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice. După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină. Ziua este legată de strângerea recoltei, când se aprind torţe pe câmpuri pentru îndepărtarea dăunătorilor. De asemenea, este o perioadă bună în an pentru organizarea nunţilor. La români, solstiţiul de vară este legat și de sărbătoarea Sânzienelor, marcată în ziua de 24 iunie. Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile și devin forțe dăunătoare stârnind din senin vijelii și aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.

Denumirea de solstițiu provine din latinescul solstitium, format din sol: „Soare” și stitium, de la verbul sistere: „a se opri”, „a rămâne constant”; v. a sista). Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de Soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine câteva zile staționar, din cauza inversării sensului său de variație.

Răspunde

Your email address will not be published.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate