Șoferi cercetați pentru conducere sub influența alcoolului

0

În noaptea de 18/19 august a.c., poliţiştii rutieri au depistat un bărbat de 43 de ani, din Piatra+Neamţ, care conducea un autoturism pe strada Dimitrie Leonida, din municipiul Piatra+Neamţ, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În dimineaţa de 18 august a.c., un echipaj al Biroului Rutier Roman a depistat pe strada Mihai Viteazul din Municipiul Roman, un bărbat de 32 de ani, din Sagna, care conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data 18 august a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii rutieri au depistat o tânără de 27 de ani, din Piatra-Neamț, care conducea un autoturism pe Strada Bistriței din municipiul Piatra Neamţ, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiind testată cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cele trei cazuri, conducătorii auto au fost conduşi la unităţile spitaliceşti, unde le-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, poliţiştii le-au reținut acestora permisele de conducere, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamţ.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate