Șoferi, aveți grijă cum circulați! Radare pe toate drumurile

0

Organizația Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte, se continuă acţiunile și în anul 2019 pentru combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

În perioada 01-07.04.2019, la nivelul Serviciului Rutier Neamț se va acționa pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive și implicit asigurarea respectării limitelor de viteză maximă, legal admise.

Totodată, începând de azi-noapte, ora 00.00, în cadrul acțiunii a debutat Operațiunea Speed Marathon care  se va desfășura până la ora 24.00, activitate la care poliţiştii rutieri vor acţiona cu toate autospecialele dotate cu radar, inclusiv cu pistolul radar tip TruCam.

Obiectivele poliţiştilor sunt reprezentate de reducerea numărului și a consecințelor accidentelor de circulație grave, precum și conștientizarea participanților la trafic cu privire la consecințele nerespectării regimului legal de viteză.

ATENŢIE, VITEZA UCIDE!

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate