Simpozionul şi Concursul Naţional „Gheorghe Ruset-Roznovanu”, ediţia a V-a

0


Ieri, 17 mai 2017, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic Roznov, s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Simpozionului şi Concursului Naţional „Gheorghe Ruset-Roznovanu”, sub conducerea dir. prof. Oana Ilarie, în parteneriat cu Parohia Chintinici, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi alte instituţii. Tema lucrărilor s-a intitulat „Tradiţie şi inovaţie în învăţământul românesc”, simpozionul fiind organizat pe mai multe secţiuni: istoria şi geografia orizontului local, literatură, tradiţii şi spiritualitate, socio-umane şi lingvistică.
La deschiderea evenimentului au participat numeroase cadre didactice, elevi ai liceului şi alţi invitaţi. Moderatorul evenimentului a fost prof. dr. Daniel Nedeloiu. Activitatea simpozionului a cuprins o sesiune de comunicări ale cadrelor didactice, prezentări PPT ale elevilor, o piesă de teatru şi un recital de muzică, după care a urmat jurizarea şi premierea participanţilor.

Prof. Oana Ilarie a făcut o introducere a temei simpozionului, subliniind câteva aspecte educaţionale. Prof. dr. Dan Brânzei, inspector al ISJ Neamţ, a făcut un portret- cadru al evenimentului, creionând atmosfera de sărbătoare a ediţiei jubileu a manifestării. Părintele protoiereu Vasile Ţoc a evidenţiat personalitatea colonelului Gh. Ruset-Roznovanu, proprietarul moşiei Roznov, şi modul pozitiv în care s-a implicat în destinul învăţământului roznovean.

„În comportamentul rutinat al elevilor la ore se află strigătul celui însetat de cunoaștere, căci memoria este un centru de creație. Profesorii sunt bucătarii cunoașterii, dar pregătesc hrana pentru niște meseni fără poftă de mâncare. Ei detestă rutina, iar plictiseala îi doboară. Expunerea prin dialog (arta întrebării provoacă inteligența), expunerea interogativă (arta interogației), participarea elevilor la proiecte sociale (trebuie să învețe să ia decizii, astfel vor învăța că orice alegere implică pierderi și câștiguri), promovarea interdisciplinarității școlare (prin care conexează rapid informațiile primite), educația de tip outdoor sunt doar câteva repere ale unui învățământ modern, viabil, sănătos și performant. Așadar, tema simpozionului „Tradiție și inovație în învățământul românesc” este o adevărată provocare. Rezolvarea acestei dileme stă în puterea factorilor de decizie în plan educațional-școlar. Cu o condiție, însă, să nu ne mai bântuie spiritul lui Caragiale: „Iată dar opinia mea. Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!” (discursul lui Farfuridi, de la adunarea din actul al III-lea al Scrisorii Pierdute)” – Pr. Iulian Vasile.

(sursa articolului și foto – ziarul Lumina și pagina de facebook a Parohiei Chintinici)

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate