Sfinții Mucenici Zenovie, episcopul și Zenovia, sora sa

0
bc7f26c1cd1dc44c04530db4591ef7ee

Sfinții Zenovie și Zenovia au viețuit în timpul împaratului Diocletian (284-305). S-au născut în cetatea Egeea din Cilicia. Au moștenit de la părinți nu doar o avere uriașa, ci și credința în Hristos. Râvnind după dragostea Domnului și-au împârțit toată averea săracilor. Datorită vieții virtuoase, Zenovie a fost ales episcop al cetății Egeea. Dumnezeu i-a dăruit lui Zenovie pentru lepădarea grijii lumești, puterea de a vindeca toată boala și neputința din popor.

În timpul persecuției împotriva creștinilor, Zenovie a fost arestat și dus înaintea Prefectului Lysias care i-a spus: „Ai de ales una din doua: ori viața, ori moartea; însă viața o vei avea daca vei aduce jertfa zeilor nostri”.La acestea Sfântul Zenovie a zis: „“Viaţa cea vremelnică, fără de Hristos, nu este viaţă, ci curată moarte; iar moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de moarte. Deci mai bine vreau să mor pentru Hristos cu moarte vremelnică şi în veci să trăiesc cu Dânsul, decât să mă lepăd de El pentru vremelnica viaţă şi în veci să fiu chinuit în iad”.

În timp ce era supus chinurilor, a venit in fata judecatorului Zenovia, sora sa. Aceasta a spus că dorește să bea și ea paharul pe care îl bea fratele ei, ca să dobândească și ea cununa vieții. Au fost aruncați împreună în foc și în păcura clocotită, iar în cele din urmă decapitați cu sabia.
Apoi sfinţii, fiind tăiaţi, au trecut de pe pământ la ceruri, iar trupurile lor care zăceau neîngropate au fost noaptea luate în taină de preotul Ermoghen care le-a pus într-un mormânt.

sursa: www.crestinortotdox.ro

Post-ul Sfinții Mucenici Zenovie, episcopul și Zenovia, sora sa apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate