Sfinţii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie

0
a1

Sfinţii Mucenici prăznuiţi astăzi de Biserica Ortodoxă Română-Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie – au trăit şi au pătimit pe timpul persecuţiilor sângeroase declanşate împotriva creştinilor (în secolele III şi IV d.H.) în tot Imperiul Roman.

În timp ce guvernatorul Cumvrichie călătorea în Helespont, i-a ieşit în întâmpinare viteazul creştin Tirs, care l-a mustrat, mărturisind pe Hristos. Pentru că a refuzat să se inchine idolilor, Sfântul Tirs va fi supus la chinuri îndelungate: i-au înţepat ochii, i-au sfărâmat picioarele, i-au turnat plumb topit pe spate, însă, prin puterea lui Hristos, a rămas nevătămat. A fost băgat într-un butoi cu apa spre a fi înecat, dar de îndată vasul s-a spart. A fost aruncat de pe un zid inalt, într-un loc în care erau ţepi şi cuie ascuţite, dar si de această data s-a arătat nevătămat. La rugăciunea sa, idolii din templu s-au sfărâmat, iar Calinic, preotul păgân al idolilor, s-a convertit la creştinism. Aşa stând lucrurile, lui Calinic i s-a tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs l-au pus într-un sicriu, ca să fie torturat în continuare. Mărturisitorul şi-a dat duhul în timp ce slujitorii împăratului începuseră să-l taie cu fierăstrăul.

Tot astăzi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Filimon și Apolonie din Tebaida Egiptului.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate