Școala Dochia – o nouă zi, o altă activitate

0

Reprezentați ai Societății Naționale Crucea Roșie, filiala Piatra-Neamț, prin persoanele domnilor Florin și Valentin Pîclea, au fost joi, 4 aprilie, alături de cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dochia.

Aceștia au susținut demonstrații de prim ajutor în fața participanților. Astfel, elevii au fost implicați în activitate, conștientizând importanța dobândirii acordării primului ajutor ce se impune în anumite situații.

„De asemenea, cu această ocazie, s-a parafat o nouă colaborare cu instituția mai sus amintită, concluzia fiind aceea că educația de prim ajutor îți salvează viața și la rândul nostru putem salva alte vieți! ”, a precizat directorul Școlii Gimnaziale Dochia, Asavinei Georgeta.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate