Regal folcloric internațional diseară, la Târgu Neamț

0

Actualizare: Dacă vremea va fi neprietenoasă, cel mai probabil spectacolul va fi mutat din Piața Adormirea Maicii Domnului în Casa Culturii.

—————————————–

Sâmbătă, 3 august, este rândul celor din Târgu Neamț și împrejurimi să se bucure de muzică și voie bună în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.

Centrul orașului prinde culoare începând cu ora 18.30, când este anunțată parada portului popular.

La ora 19.00, începe spectacolul, în Piața Adormirea Maicii Domnului.

Au fost invitate să participe la ediţia din acest an grupuri folclorice din Columbia, Japonia, Cehia, Armenia, Cipru, Grecia, Turcia. Nu vor lipsi nici ansambluri din mai multe zone etnografice ale ţării noastre.

Iată cine va urca pe scena din centrul Târgului, diseară:

ANSAMBLUL FOLCLORIC „VARK HAYOTS” (ARMENIA)

Ansamblul folcloric „VARK HAYOTS” a fost înfiinţat în anul 2013, în Armenia, la Erevan, de către Sargis Paramazyan şi prietenii săi. Numele grupului este unul sugestiv, menit să reprezinte şi să promoveze cultura armeană şi să educe tânăra generaţie în spiritul valorilor strămoşeşti. Aşa cum spunea eminentul compozitor armean Komotas, „muzica şi dansul reprezintă caracterul specific fiecărui popor, în special nivelul de civilizaţie”.
Ţelul fondatorilor a fost acela de a conserva cântece şi dansuri din folclorul naţional şi de a prezenta cultura populară autentică atât în diferitele regiuni ale ţării cât şi peste hotare. Ansamblul armean a participat în 2014 şi 2016 la Festivalul Internaţional „Crossroad of Peace” şi, de asemenea, la toate evenimentele organizate de Biserica Apostolică Armenească şi de Ministerul Naţional al Culturii, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea UNESCO.
Grupul folcloric armean a efectuat turnee pe parcursul cărora a prezentat lumii dansul şi muzica tradiţională. Între 24 şi 30 august 2017, ansamblul a participat la Festivalul Internaţional de Folclor din Kyparissa, Grecia.
Conducătorul artistic al Ansamblului folcloric „VARK HAYOTS” este Lilit Mnatsakanyan.

ANSAMBLUL ETNOGRAFIC „BRNENSKY VALAŠEK”, CEHIA

Ansamblul etnografic „Brnensky Valašek” prezintă folclorul din Moravia şi Moravia de Nord, transmiţând cultura tradiţională de secole a acestei zone. A fost înfiinţat în anul 1975, fiind, de atunci şi până în zilele noastre, o componentă activă a scenei culturale a oraşului Brno. În decursul existenţei sale, ansamblul a format mulţi muzicieni şi dansatori. În prezent, numără 160 de membri. Formaţia de bază conţine dansatori de la 4 până la 26 de ani, împărțiți în șase grupuri de dans și trei orchestre.
Ansamblul reprezintă, în fiecare an, la festivalurile ineternaţionale, regiunea Moravia de Sud și orașul Brno din Republica Cehă. Spectacolele Ansamblului “Brnensky Valasek” au fost prezentate frecvent de televiziunea și posturile de radio naţionale. Înregistrărileacestora sunt cuprinse în cinci albume compact disc.
Spectacolele de la Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul” vor fi prezentate de seniorii ansamblului, dansatori şi muzicieni crescuţi şi formaţi la acest prestigios grup folcloric şi care îşi continuă munca artistică spre bucuria conducerii ansamblului, dar şi a spectatorilor.
Conducătorul Ansamblului etnografic „Brnensky Valašek” este Alena Halašová.

COMPANIA ARTISTICĂ „MANGLARES”, COLUMBIA

Provine din localitatea Santiago de Cali din Columbia. A fost înfiinţat la începutul anului 2014. Prin spectacolele lor, coumbienii îşi doresc să promoveze folclorul naţional. Îşi desfăşoarăactivitatea lucrând întotdeauna cu respect pentru mediu înconjurător, protejându-l pentru generațiile viitoare. Folosesc, în atelierele lor, materiale reciclabile. Grupul are în componenţa sa dansatori, muzicieni, actori și artiști plastici.
Se autodefinesc ca având la bază trei calităţi primordiale: ANGAJARE – PROFESIONALISM – CREATIVITATE.
În portofoliul general al ansamblului se regăsesc o serie de succese repurtate la evenimente cultural artistice de amploare: cel mai bun spectacol la ediţia a XXI-a a Festivalului internațional de dans folcloric din Iskele; cele mai frumoase costume la ediţia a XXX-a a Festival internațional de dans popular de la Tufag (Turcia) și la Concursul de dans popular de la Yalova (Turcia), participarea la festivaluri naționale precum cele din Olanda, Polonia și Franța.
Columbia este o ţară cu o mare diversitate a muzicii şi a expresiei dansului. Programele artistice ale companiei columbiene sunt selectate din trei regiuni: pacifică, atlantică şi zona Andină. Toate acestea sunt predominant influenţate de cultura africană, aceasta fuzionând cu influenţa colonială spaniolă şi cultura indigenă. Această mixtură a dus la o bogăție culturală reprezentată de cele mai colorate și extrem de expresive dansuri: currulao, cbozao, bunde, cumbia, mapale, gaita, porro, pizon, tambura, bambuco, pasillo.
Directorul artistic este Ricardo Cosmeiar directorul general se numeşte Paola Salazar.

GRUPUL DE DANSURI FOLCLORICE AL MUNICIPALITĂŢII DEGIRMENLIK, CIPRU

A fost înființat la 15 noiembrie 1988, cu scopul de a perpetua cultura tradiţională locală, amintind de acele zile zbuciumate prin care au trecut strămoşii. În acelaşă timp, se doreşte păstrarea tinerelor generaţii departe de deprinderile negative, încurajându-le, prin mijloace sociale și culturale, să devină indivizi care să construiască viitorul ţării. De la înființare până în ziua de astăzi, ansamblul reprezintă cu mândrie zona de Nord a Ciprului la multe festivaluri naționale și internaționale. Munca este una continuă, fără întrerupere, cu instructori care pregătesc cinci grupuri de diferite vârste, totalizând o sută treizeci de dansatori însoțiți de muzicieni.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „KRUŠIK” DIN VALJEVO – SERBIA

Grupul folcloric din Serbia are o lungă tradiţie. A fost înfiinţat în 1947, pe lângă una dintre fabricile din zonă. În primii ani de după război, ansamblului îi sunt afiliate o secție de dramă, cor, muzică și recitare. Primul coregraf al companiei a fost Života Tašić, dirijor și regizor Mile Kostić.Grupul a lucrat independent până în 1961, când a fost integrat ansamblului „Abrašević” din Valjevo. Consiliul muncitorilor din fabrica Krušik, la 9 februarie 1977, a decis reactivarea secției de folclor. Războaiele și crizele din anii 90 ai veacului trecut s-au reflectat asupra funcționării artistice, ansamblul încetând practic să existe. În anul 2005, un grup de entuziaști și iubitori de tradiție și folclor face ca activitatea societatăţii artistice să se reia, având în componenţă ansamblul folcloric și secțiunea muzicală.În îndelungata sa existenţă, Ansamblul „Krušik” a participat la multe concursuri şi festivaluri, atât în ţară (fosta Iugoslavie şi în Serbia de azi), cât şi peste hotare: Spania, Bulgaria, Cehia, Polonia, Grecia, Ungaria, Italia, Franţa, Germania, Portugalia, România, Olanda. În 1973, în Spania, ocupa locul III, iar un an mai târziu, în Franţa, locul II. În anii 1986, 1987, şi 1988 a fost declarat cel mai bun ansamblu al fostei Iugoslavii.În prezent, ansamblul din Serbia numără 160 de membri, împărţiţi în patru grupuri (formaţia artistică de bază, una a rezervelor şi două de copii), cu o secţiune muzicală şi o alta tehnică, responsabilă de conservarea şi păstrarea costumelor şi a instrumentelor. Repertoriul artiştilor din Valjevo este constituit din muzică şi dansuri din zona Balcanilor şi a fostei Iugoslavii.

ANSAMBLUL FOLCLORIC  “GRÂUȘORUL OSMĂNEAN” – comuna Unirea, Brăila

Ansamblul „Grâușorul Osmănean” s-a înființat în anul 2011. După o întrerupere de doi ani, din anul  2014, de instruirea copiilor din ansamblu se ocupă soţii Lenuţa şi Mihai-Jenică Puia, moment în care au preluat și Ansamblul „Ștefan Lăutarul”, ansamblul comunei Unirea. Din anul 2017, grupul brăilean face parte din Asociația Internațională de Folclor „Diaspora LUMEA DANSULUI”, filiala Brăila.
În februarie 2018 a fost constituită Asociația Cultural Artistică „Grâușorul Osmănean”. Denumirea vine de la vechea titulatură a localității – Osmanu, deoarece Brăila a fost cucerită de turci în perioada 1538-1540 și transformată în raia turcească, iar satul a fost înființat în timpul dominației turcești de o căpetenie turcă (agă), pe numele lui Osman-Aga.
În prezent Ansamblul „Grâușorul Osmănean” este format din 64 dansatori, cu vârste cuprinse între 3 și 46 ani, soliști fiind Ioan-Alexandru Puia, Maria Manolescu, Dorina Daniela Perianu, Nicoleta Ghelase.

ANSAMBLUL ,,CERVONA KALENA” – LOCALITATEA NEGOSTINA, SUCEAVA

Ansamblul s-a înfiinţat în anul 2011, în localitatea Negostina, aflată la 8 km de graniţa cu Ucraina, localitate cu populaţie majoritar ucraineană. La început, ansamblul a evoluat sub numele „Nehostenka”. În efortul de a găsi o formă legală de sponsorizare, coordonatorul formaţiei, profesorul Iulian-Petru Chideşa, a înființat, în luna martie 2013, Asociația Culturală „Cervona Kalena” şi a schimbat şi numele Ansamblului în ,,Cervona Kalena”- „călina roşie” un simbol al Ucrainei, legat de locurile natale şi casa părintească.
Formația este alcătuită din 32 de membri, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, elevi ai Școlii Gimnaziale Negostina și ai Colegiului Tehnic ,,Lațcu Vodă ” Siret.
Prin activitatea desfăşurată Ansamblul ,,Cervona Kalena” promovează atât tradiţiile şi obiceiurile ucrainene cât şi cele  româneşti.

 ANSAMBLUL „DOBROGEANCA”, SULINA, TULCEA

Ansamblul „Dobrogeanca” al Casei de Cultură Sulina s-a înființat în anul 2010 și are în repertoriu atât dansuri populare dobrogene cât și dansuri populare rusești.
Ansamblul a devenit, datorită talentului și perseverenței celor implicați, un nume cunoscut prin participarea la diverse festivaluri folclorice. Scopul principal al grupului este promovarea dansurilor tradiționale, tinerii artiști fiind iubitori de frumos și armonie.De-a lungul anilor, prin frumusețea și tenacitatea dansurilor, prin prezența scenică deosebită, ansamblul a fost invitat la spectacole și festivaluri din țară la care a obținut multe premii și distincții.

ANSAMBLUL FOLCLORIC MERAKLIDES, AGRINIO, GRECIA

„MERAKLIDES” este un ansamblu artistic din oraşul Agrinio, format din greci adevăraţi, iubitori ai tradiţiilor şi culturii elene.
Localitatea de baştină a ansamblului se află în Vestul Greciei, cu o populaţie de o sută de mii de locuitori. Zona este una bogată din punct de vedere hidrologic, aici aflându-se râul Aheloos, precum şi patru lacuri naturale şi trei artificiale. Cultivarea tutunului şi a măslinilor este ocupaţia principală a locuitorilor zonei, unii foarte ospitalieri.
Ţelul grupului artistic este de a conserva portul şi tradiţiile astfel încât generaţiile viitoare să poată să cunoască şi ele istoria, cultura şi civilizaţia moştenită din vechime. Aceasta este considerată datoria unui grec sadea.

GRUPUL „THE WADAIKO, DAIGEN-GUMI”, JAPONIA

A fost înființat în anul 2000. Denumirea sa este una care trimite la țelul acestui grup, acela de a fi globali, universali. Caracterul spectacolelor prezentate de artiștii japonezi este unul neconvențional, evoluând atât pe scene de teatru, cât și în concerte în aer liber.
În completarea spectacolelor pe care le prezintă și pentru a demonstra și împărtăși lumii întregi farmecul tobelor japoneze, grupul a înființat în 2003 un studio , fondând astfel o școală culturală denumită “Studio Hogaku Academy”.
Având în vedere calitatea artistică a japonezilor din “Wadaiko Daigen-gumi”, performanțele nu s-au lăsat așteptate. Numai în ultimul an, la concursurile de profil, ei au luat două Premii I, două Premii II și trei Premii III.
Au în portofoliul lor evoluții pe live pe stadioanele din Kobe (“J-Soul Brothers Live Tour 2011”, “Exile Live Tour 2014”) și Saitama (Exile Live Tour 2009. Au participat la festivaluri muzicale din Tokio, dar și peste granițele nipone: Anglia, Germania, Belgia, Lituania, Hong Kong, Taiwan.

ANSAMBLUL DE DANSURI “ANATOLIAN”, IZMIR, TURCIA

A fost înfiinţat în 1992 de către Arif Sonmez. Își are sediul în orașul
Izmir. Prezintă muzică şi dans din zona Anatoliei, folosind costume autentice.
Scopul pe care grupul Anatolian îl are, este acela de a întâlni culturi diferite, de limbi şi religii diverse, şi de a le împărtăşi reciproc.
Urmându-şi ţelul, grupul din Turcia a fost la rândul său gazdă a numeroase trupe artistice venite de pe tot Globul. Ansamblului da Dansuri “ANATOLIAN”  se mândrește cu faptul că pe parcursul acestui an, 2019, urmează să invite douăzeci și cinci de ansambluri folclorice din Asia, America și Africa.
La rândul lor, formaţiile de dansuri şi muzică proprii au colindat Mapamondul, ducând cu ele cultura poporului propriu.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE”

Fondat în 1971, în Piatra-Neamţ, Ansamblul activează sub egida Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Neamţ. Ansamblul „Floricică de la munte” cuprinde o formaţie de dansuri tradiţionale, o orchestră de folclor, dar şi o formaţie de obiceiuri de iarnă care aduce pe scenă cele mai frumoase jocuri de măşti specifice zonei Neamţ (căiuţii, capra, ursul, mascaţii, printre multe altele).
„Floricică de la munte”, prin tot ceea ce reprezintă, conservă în cel mai înalt grad formele tradiţionale ale folclorului românesc. Repertoriul actual cuprinde cântece şi jocuri populare din cele mai importante regiuni etnofolclorice româneşti.


Festivalului Internațional de Folclor
„Ceahlăul” este organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Consiliul Judeţean Neamţ este principalul finanțator al festivalului, iar
pentru organizarea evenimentului la Târgu Neamț contribuie și Primăria
orașului.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate