PRIMUL GONG la Festivalul de teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI) !
Festivalul de teatru PLEDEZ PENTRU TINERI a fost inaugurat astăzi, la ora 18.00, cu discursul directorului Teatrului Tineretului, Liviu Timuş, care a accentuat importanţa reluării evenimentului teatral pietrean (« fenomenul Piatra Neamţ ») ca o binevenită « revenire în marele circuit cultural ». I s-a alăturat în cadrul festivităţii de deschidere preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, asigurând publicul pietrean de sprijinul instituţiilor locale pentru ca festivalul tinerilor creatori de teatru să rămână o constantă în viaţa artistică românească.
Programul festivalului (reunind 16 spectacole în concurs, selectate din 80 de creaţii teatrale înscrise în jurizarea iniţială, şi 11 evenimente off) a debutat cu un colaj de text şi muzică în interpretarea actorilor Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăiele şi a violoncelistului Adrian Naidin. După prologul instrumental, au urmat tiradele celor două celebrităţi ale scenei în pase de replici de un umor persiflant, construite pe linia debutului artistic al fiecăruia, trecând din registrul grav al vechilor poezii umoristice din publicaţia ante-decembristă Urzica, cu sensuri „bine tocmite, pentru a înşela vigilenţa autorităţiilor” la cel vesel, în versuri amuzant repetitive, monologuri frivole sau sentimentale, picanterii şi adaptări narative în genul stand-up comedy însoţite de acorduri clasice, lăutăreşti sau de improvizaţie împletită cu cântec de doină.
Muzicalitatea şi interactivitatea au fost însă nota dominantă a celui de-al doilea spectacol, ActOrchestra (teatru muzical care nu e musical), în care tinerii Florin Călbăjos, Petre Ancuţa, Emilian Mârnea au performat într-o explozie de variaţiuni sonore şi scenice, în care replicile au fost doar de uzanţă intermediară. Exerciţiile de măiestrie la pian, fluier, vioară, violoncel, trianglu, acordeon (pentru a numi doar câteva din multitudinea instrumentelor folosite) au alternat cu secvenţe de step şi armonizări de sunete dintre cele mai diverse. Un moment bine primit de public, în care spectatorii au devenit parte a spectacolului, într-o atmosferă antrenantă, plină de ritm şi prospeţime teatrală!