Primarul condamnat după câştigarea mandatului va suporta costurile alegerilor anticipate

0
primari

O propunere legislativă semnată de deputaţii independenţi Viorel-Ionel Blăjuț, Mihai Deaconu, Daniel Fenechiu şi Răzvan-Ionuț Tănase, prevede ca primarul condamnat după câştigarea mandatului să suporte împreună cu partidul costurile alegerilor anticipate.

Legea s-ar aplica primarilor cu dosare de urmărire penală deschise înainte de preluarea mandatului, în cazul unei condamnări care are loc după ce au câştigat alegerile.

Conform proiectului, propunerile de candidaţi trebuie să fie însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii, declaraţiile de avere şi de interese, declaraţiile privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, dar şi de o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la existenţa sau inexistența unei umăriri penale împotriva candidatului, situaţii de incompatibilitate ori de conflict de interese, constatate de ANI.

Dacă un candidat la primărie este într-una din aceste situaţii, acesta va declara, pe proprie răspundere, infracţiunile pentru care este cercetat şi stadiul urmăririi penale.

Acesta îşi va lua angajamentul scris că, dacă va fi condamnat, să suporte singur, dacă a candidat independent, sau în solidar cu partidul sau cu alianţa politică care îl propune, toate costurile generate de organizarea de alegeri anticipate.

Şi partidul sau alianţa politică al cărui candidat depune declaraţia pe proprie răspundere că este urmărit penal sau în stare de incompatibilitate are obligaţia, sub sancţiunea respingerii candidaturii, să prezinte o declaraţie semnată de preşedintele formaţiunii, prin care confirmă că ştie situaţia juridică a candidatului, iar în cazul unei condamnări şi a vacantării funcţiei de primar, după alegeri, vor plăti toate cheltuielile legate de organizarea anticipatelor, împreună cu candidatul condamnat.

Alegerile locale din 5 iunie au reliefat o situaţie în care mulţi dintre candidaţii la funcţiile de primar se aflau în diferite faze ale urmăririi penale şi au câştigat mandatul.

Nu este firesc ca tot populaţia să suporte cheltuielile cu organizarea alegerilor anticipate.

Sursa: www.ziare.com.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate