Prefectul de Neamț, Adrian Niță, vrea să introducă aparate pentru testarea antidrog în şcoli (VIDEO)

0

Prefectul PSD al județului Neamț, Adrian Niță, a venit cu o idee foarte bună pentru combaterea, dar mai ales pentru prevenirea consumului de substanțe stupefiante în rândul elevilor din Neamț. Se va face un proiect pilot prin care se vor introduce aparate de testare antidrog în cateva licee din Neamț.

Prefectul a găsit și sursa de finanțare pentru cumpărarea aparaturii. Mai rămâne acum să se stabilească în mod clar cadrul legal și procedurile, astfel încat elevii testați să beneficieze de confidențialitatea procedurii pentru a se evita situațiile de bullying și testările să se realizeze doar la cererea sau cu acordul părinților, cu recomandarea specialiștilor sau a cadrelor didactice, dar și prin consultarea elevilor.

Toate părțile vor fi implicate pentru ca acest sistem de testare să nu fie folosit abuziv, inutil sau, din contra, să fie evitat.

Grupul nostru de presă susține în totalitate o astfel de inițiativă, deoarece este nu doar binevenită, dar și extrem de necesară pentru a trece de la vorbitul despre problema stupefiantelor la reducerea și descurajarea consumului.

Detalii în materialul video:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate