Polițiștii au confiscat 7.300 de ţigarete. Marfa de contrabandă, găsită în mașina unei femei de 33 de ani

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra -Neamţ au ridicat în vederea confiscării peste 7.300 de ţigarete.

La data de 10 februarie 2019, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamţ au acționat pe linia prevenirii și combaterii actelor de contrabandă.

În urma verificărilor efectuate într-o piață din Piatra-Neamț, polițiștii au depistat o femeie de 33 de ani, din Piatra-Neamț, în autoturismul căreia au fost descoperite peste 7.300 de țigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 86/2006.

Polițiștii nemţeni reamintesc cetăţenilor că „deținerea, colectarea , producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”, conform art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

 

Răspunde

Your email address will not be published.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate