Până pe 30 iunie mai beneficiați de reducere de 10% la plata taxelor locale
Până la 30 iunie persoanele fizice mai pot beneficia de reducerea de 10% la plata taxelor locale. Termenul până la care se putea plăti impozitul pe clădiri şi cel pe autoturism, fără a pierde reducerea oferită de Primărie, era 31 martie, potrivit Codului Fiscal. În acest an însă, ca urmare a schimbării modului de calcul a impozitului pe proprietăţi, termenul a fost prelungit până la data de 30 iunie.
Astfel, cei care plătesc integral impozitul pe clădire sau pe autoturism până la data de 30 iunie vor primi o reducere de 10%. După această dată, contribuabilii vor plăti impozitul întreg, sau chiar cu penalităţi de întârziere, dacă vor amâna şi mai mult plata.
Sursa: www.economica.net.