(Neamț) Pregătiri pentru organizarea programului național de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2

0

Organizația Mondială a Sănătății consideră esențiale pentru controlul pandemiei, protejarea sistemelor de sănătate, reducerea morbidității și mortalității și relansarea economiilor globale, dezvoltarea, producția și distribuirea rapidă a unui sau mai multor vaccinuri împotriva COVID-19.

În acest sens, Ministerul Sănătății a demarat organizarea programului de vaccinare anti-COVID-19, care se va desfășura în etape, în funcție de tipul și de disponibilitatea unui sau mai multor vaccinuri. Prima etapă va include vaccinarea următoarelor categorii de personal : personalul medical și auxiliar din unitățile medicale publice și private, personalul care deservește activitățile esențiale din infrastructura critică, personalul din unitățile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie, personalul din instituțiile aflate în subordinea ministerelor de resort, persoanele peste 18 ani vulnerabile (vârstnici peste 65 de ani și cei cu boli cronice) și, ulterior populația generală.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a efectuat în cursul săptămânii trecute catagrafia, în vederea organizării primei etape a programului de vaccinare anti-COVID-19.

Ministerul Sănătății precizează că, în mod similar activităților desfășurate prin Programul Național de Vaccinare, nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării împotriva SARS-CoV-2, participarea la campania de vaccinare urmând a fi voluntară.

Vaccinarea reprezintă cea mai fezabilă strategie pentru a ieși din situația actuală generată de pandemia COVID-19. Siguranța cetățenilor este prioritară. Comisia Europeană nu va face nici un compromis și nici derogări în privința furnizării informațiilor necesare despre siguranța și eficiența unui produs.

Orice vaccin care va ajunge pe piața UE, înainte de a fi disponibil pentru achiziție și utilizare, va trebui să satisfacă toate criteriile științifice în privința siguranței, eficienței și calității. În cazul detectării unor efecte adverse severe, vaccinul nu va fi disponibil pentru utilizare în UE.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate