Lista celor 114 de proiecte din Neamț, finanțate prin PNI Anghel Saligny: „Sunt proiecte cu care se va schimba „fața“ satelor nemțene”

0

Lista obiectivelor de investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri din Neamț, finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost publicată astăzi, 11 august.

Conform criteriilor de selectare, unitățile administrativ-teritoriale din județul Neamț vor implementa 114 proiecte, în valoare totală de 1.378.511.849,18 lei.

1,4 miliarde de lei, bani dați de Guvernul PSD pentru fiecare comună și oraș din Neamț!

Programul Național „Anghel Saligny“, prin care cu sprijinul guvernării PSD se vor implementa în județul Neamț 114 proiecte, va duce la creșterea nivelului de trai în fiecare unitate administrativ-teritorială!

Vorbim de 1,4 miliarde de lei, bani cu care se vor înființa sau extinde rețelele de apă potabilă și canal, moderniza drumuri sătești sau de interes local și construi poduri.

Este o sumă consistentă și sunt convins că după ce vor fi realizate cele 114 investiții, în toate zonele județului Neamț va crește gradul de dezvoltare, pentru că vom vorbi de drumuri modernizate, de poduri noi, de apă curentă și canalizare la sate. Sunt proiecte cu care se va schimba „fața“ satelor nemțene.

Fac apel către toți primarii din județ să se implice cu maximă seriozitate în implementarea proiectelor pentru care s-a asigurat finanțare și să urmărească îndeaproape lucrările!

Le mulțumesc colegilor mei care se află în arcul guvernamental și care au susținut județul nostru pentru a primi această sumă importantă pentru modernizare. Le mulțumesc și parlamentarilor PSD, care au adus o nouă dovadă a implicării lor pentru susținerea județului!

a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene

Nr. crt. ID Tip U.A.T. U.A.T. Denumire obiectiv de investiții Sume alocate de la bugetul de stat
2022-2028
(lei)
Total județ Neamț 1,378,511,849.18
1 9645 Comuna AGAPIA Modernizare drumuri sătești în localitățile Agapia, Filioara și Varatec, comuna Agapia, județul Neamț, L=5,005 km 11,933,225.76
2 9627 Comuna AGAPIA Realizare poduri din beton armat în satele Agapia și Săcăluşeşti, comuna Agapia, județul Neamț 1,366,774.24
3 4051 Comuna ALEXANDRU CEL BUN Modernizare str. Secu în localitatea Vădurele, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț 7,739,554.54
4 1639 Comuna ALEXANDRU CEL BUN Extindere rețea de canalizare ape uzate în comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț 16,298,242.83
5 1351 Comuna BAHNA Modernizare drumuri de interes local în comuna Bahna, județul Neamț 13,300,000.00
6 383 Comuna BĂLȚĂTEȘTI Modernizare drumuri de interes local în comuna Bălţăteşti, județul Neamț 13,300,000.00
7 12730 Comuna BÂRGĂUANI Modernizare drumuri de interes local în comuna Bârgăuani, județul Neamț 13,300,000.00
8 7643 Oraș BICAZ Extindere  sistem  de alimentare cu apă și canalizare  strada  Izvoru Muntelui, localitatea  Izvoru Muntelui, oraș Bicaz, județul Neamț 20,026,817.88
9 7629 Oraș BICAZ Construire pod pietonal peste râul Bistriţa, din zona spitalului Sf. Ierarh Nicolae şi amenajarea unei alei pietonale, în oraş Bicaz, judeţul Neamţ 2,331,747.21
10 7584 Oraș BICAZ Modernizare DC 208 și DC 209 în satul Potoci, oraș Bicaz, județul Neamț 10,660,000.00
11 3513 Comuna BICAZ-CHEI Reabilitare/modernizare drumuri în comuna Bicaz Chei județul Neamț 8,645,000.00
12 2481 Comuna BICAZ-CHEI Înființare rețea publică de apă uzată în comuna Bicaz Chei, județul Neamț 9,829,078.04
13 877 Comuna BICAZU ARDELEAN Construire poduri peste pârâul Jidanului pe strada Jidanului, strada Piciorul Telecului, strada Moara lui Iordache, comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț 5,914,151.45
14 876 Comuna BICAZU ARDELEAN Modernizare sistem rutier comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț 7,385,848.55
15 9080 Comuna BIRA Modernizare drumuri comunale în comuna Bira, județul Neamț 9,000,000.00
16 10541 Comuna BODEȘTI Înființare sistem de canalizare ape uzate în comuna Bodești, judetul Neamț 18,000,000.00
17 10536 Comuna BODEȘTI Modernizare drumuri locale în comuna Bodești, județul Neamț 5,268,259.22
18 1281 Comuna BOGHICEA Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Boghicea, județul Neamț 17,104,903.03
19 1274 Comuna BOGHICEA Extindere rețele de alimentare cu apă și branșamente în comuna Boghicea, județul Neamț 7,287,788.00
20 10140 Comuna BORCA Modernizare  drumuri sătești și pod peste râul Bistrița în comuna Borca, județul Neamț 7,476,283.59
21 3874 Comuna BORLEȘTI Extindere rețea de alimentare cu apa și extindere rețea de canalizare menajeră, în comuna Borlești, județul Neamț 23,000,000.00
22 3859 Comuna BORLEȘTI Reabilitare strada Stefan cel Mare, strada Luminii și strada Balanu în comuna Borlești, judetul Neamț 5,897,451.14
23 373 Comuna BOTEȘTI Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Botești, judetul Neamț – Etapa 2021 10,598,558.44
24 9951 Comuna BOZIENI Modernizare  drumuri sătești în comuna Bozieni, județul Neamț 8,566,183.31
25 9516 Comuna BRUSTURI Modernizare rețea de străzi de interes local în comuna Brusturi, judetul Neamț 3,400,825.35
26 766 Comuna BRUSTURI Extindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră în comuna Brusturi, judetul Neamț 16,320,862.50
27 10496 Comuna CÂNDEȘTI Modernizare  drumuri de interes local în comuna  Cândeşti, județul Neamț – rest de executat 13,300,000.00
28 3158 Comuna CEAHLĂU Modernizare  drumuri sătești în comuna Ceahlău, județul Neamț 7,951,419.03
29 3151 Comuna CEAHLĂU Înființare sistem de alimentare cu apă în comuna Ceahlău, județul Neamț 3,484,440.83
30 1482 Comuna CORDUN Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în satele Cordun și Pildești, comuna Cordun, județul Neamț 16,998,020.45
31 1474 Comuna COSTIȘA Extindere rețea de canalizare în comuna Costișa,  județul Neamț 15,481,686.17
32 3574 Comuna CRĂCĂOANI Modernizare DC165 în sat Cracăul Negru, comuna Crăcăoani, județul Neamț 6,153,735.30
33 9888 Comuna DĂMUC Modernizare drum comunal DC 201, comuna Dămuc, județul Neamț 13,300,000.00
34 6680 Comuna DOBRENI Extindere sistem de alimentare cu apă și sistem de canalizare menajeră în comuna Dobreni, județul Neamț 15,000,000.00
35 10575 Comuna DOCHIA Modernizare drumuri comunale și sătești în comuna Dochia, județul Neamț 13,300,000.00
36 9485 Comuna DOLJEȘTI Modernizare drumuri sătești, în comuna Doljești, judetul Neamț -7946 m 5,029,391.90
37 9480 Comuna DOLJEȘTI Modernizare drumuri sătești în comuna Doljești, județul Neamț, – 9925 m 11,370,608.10
38 10377 Comuna DRAGOMIREȘTI Extinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Dragomirești, județul Neamț și extinderea rețelei de canalizare a apei uzate menajere în comuna Dragomirești, județul Neamț 19,000,000.00
39 8951 Comuna DRĂGĂNEȘTI Modernizare drumuri sătești în comuna Drăgănești, județul Neamț 9,000,000.00
40 3355 Comuna DULCEȘTI Înființarea sistemului de canalizare în comuna Dulcești, județul Neamț 14,328,957.36
41 3351 Comuna DULCEȘTI Înființarea sistemului de alimentare cu apă în comuna Dulcești, județul Neamț 7,054,666.14
42 2811 Comuna DUMBRAVA ROȘIE Modernizare drumuri de interes local, comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț 6,520,029.22
43 1522 Comuna FARCAȘA Înființare sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare în satele Frumosu, Popești, Farcașa și Bușmei, comuna Farcașa, județul Neamț 10,293,752.36
44 7419 Comuna FĂUREI Reabilitare drumuri de interes local și poduri în comuna Făurei, județul Neamț 10,917,377.15
45 5299 Comuna GÂDINȚI Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Gâdinți, județul Neamț 19,000,000.00
46 1191 Comuna GÂRCINA Modernizare drumuri de interes local în comuna Gârcina, județul Neamț 12,525,938.95
47 678 Comuna GÂRCINA Modernizare DC 145 Gârcina-Cuejdiu, comuna Gârcina, județul Neamț 774,061.05
48 5702 Comuna GHERĂEȘTI Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în satele Gherăieștii Noi și Tețcani, judetul Neamt 22,104,440.89
49 10266 Comuna GHINDĂOANI Asfaltare și modernizare drumuri din comuna Ghindăoani, judetul Neamț 9,000,000.00
50 3960 Comuna GIROV Extindere reţea de alimentare cu apă în comuna Girov, judeţul Neamţ 5,622,967.00
51 6595 Comuna GRINȚIEȘ Modernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Grințieș, județul Neamț 9,724,530.69
52 11639 Comuna GRUMĂZEȘTI Modernizare drumuri de interes local în comuna Grumăzești, județul Neamț 6,547,442.51
53 6437 Comuna HANGU Proiect integrat: Extindere alimentare cu apă în localitatea Hangu (Boboteni), comuna Hangu, județul Neamț și extindere rețea canalizare în localitatea Hangu (Boboteni), comuna Hangu, județul Neamț 7,335,605.43
54 10440 Comuna HORIA Modernizare (asfaltare) străzi în comuna Horia, județul Neamț 8,048,813.72
55 1337 Comuna HORIA Înființare sistem de alimentare cu apă în sat Cotu Vameș, comuna Horia, județul Neamț și extindere rețea de canalizare ape uzate în  satele Horia și Cotu Vameș, comuna Horia, județul Neamț 13,219,769.47
56 10614 Comuna ICUȘEȘTI Modernizare drumuri sătești în comuna Icușești, județul Neamț 13,300,000.00
57 10277 Comuna ION CREANGĂ Modernizare drumuri de interes local în comuna Ion Creangă, județul Neamț 12,800,058.44
58 6366 Județ CONSILIUL JUDEȚEAN NEAMȚ Proiect integrat: Modernizare, consolidare și reabilitare drumuri și poduri județene, obiective ce asigură conectarea la rețeaua TEN-T, județul Neamț 140,000,000.00
59 10319 Comuna MĂRGINENI Modernizare drumuri de interes local în comuna Mărgineni, județul Neamț 9,079,594.90
60 11894 Comuna MOLDOVENI Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Moldoveni, județul Neamț 19,000,000.00
61 3870 Comuna NEGREȘTI Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Negrești, județul Neamț 10,610,860.19
62 10202 Comuna ONICENI Modernizare drumuri locale în comuna Oniceni, județul Neamț 13,300,000.00
63 6384 Comuna PĂSTRĂVENI Înființare  rețea de alimentare cu apă în sat Rădeni, comuna Păstrăveni, județul Neamț 4,421,433.78
64 2480 Comuna PÂNCEȘTI Modernizare drumuri comunale și sătești în comuna Pâncești, judetul Neamț 9,000,000.00
65 1380 Comuna PÂNGĂRAȚI Modernizare drum comunal DC 143 în sat Pângărăcior, comuna Pângărați, județul Neamț 8,717,167.63
66 9666 Comuna PETRICANI Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în comuna Petricani, județul Neamț 9,466,234.00
67 10431 Comuna PIATRA ȘOIMULUI Modernizare strada Stațiunii și construire pod peste pârâul Iapa, sat Negulești, comuna Piatra Șoimului, județul Neamț 3,573,908.70
68 11149 Municipiu PIATRA-NEAMȚ Realizare de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare pe str. Petru Movila,  bd. Decebal și  bd. Traian din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ 16,729,953.67
69 9760 Municipiu PIATRA-NEAMȚ Realizare  pod nou peste râul Bistrița, municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ 26,270,046.33
70 6565 Comuna PIPIRIG Modernizare străzi în comuna Pipirig, județul Neamț 16,400,000.00
71 12380 Comuna PODOLENI Modernizare infrastructură rutieră în comuna Podoleni, județul Neamț 16,400,000.00
72 10105 Comuna POIANA TEIULUI Asfaltare drumuri în comuna Poiana Teiului, județul Neamț 6,866,869.98
73 2781 Comuna POIENARI Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Poienari, judetul Neamț 10,486,068.13
74 2775 Comuna POIENARI Drumuri de interes local, comuna Poienari, județul Neamț 4,079,180.50
75 578 Comuna RĂUCEȘTI Înființare rețea de canalizare în comuna Răucești, județul Neamț 20,000,000.00
76 5198 Comuna RĂZBOIENI Modernizare drumuri sătești  în comuna Războieni, județul Neamț 9,996,694.60
77 6755 Comuna REDIU Extindere retea de alimentare cu apa  în  comuna Rediu, județul Neamț 8,091,273.69
78 12789 Municipiu ROMAN Modernizare artera Roman Est, DJ 207A-strada Plopilor-DN2, Municipiul Roman, județul Neamț 23,000,000.00
79 11909 Municipiu ROMAN Reabilitare rezervor 5000 mc, strada Mihai Viteazu, municipiul Roman, județul Neamț 7,750,571.80
80 11726 Comuna ROMÂNI Modernizare drumuri sătești în comuna Români, județul Neamț 8,645,000.00
81 7267 Comuna ROMÂNI Extindere rețea de canalizare în comuna Români,  județul Neamț 18,000,000.00
82 6164 Oraș ROZNOV Modernizare drumuri de interes local în orașul Roznov, județul Neamț 9,199,179.69
83 437 Comuna RUGINOASA Modernizare drumuri de interes local, în comuna Ruginoasa județul Neamț 9,000,000.00
84 1748 Comuna SAGNA Înființare rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare în satele Luțca și Vulpășești, comuna Sagna, județul Neamț 23,000,000.00
85 1745 Comuna SAGNA Extindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare în satul Sagna, comuna Sagna, județul Neamț 9,000,000.00
86 3451 Comuna SĂBĂOANI Extindere rețea de canalizare în sat Săbăoani  și sat Traian în comuna Săbăoani, județul Neamț 7,657,597.92
87 6196 Comuna SĂVINEȘTI Modernizare drumuri de interes local în comuna Săvinești, județul Neamț 5,071,272.16
88 10533 Comuna SECUIENI Modernizare drumuri de interes local in comuna Secuieni, județul Neamț 1,194,000.00
89 509 Comuna SECUIENI Extindere rețea alimentare cu apă și rețea canalizare în localitățile Secuieni și Secuienii Noi din comuna Secuieni, județul Neamț 12,011,291.28
90 2757 Comuna STĂNIȚA Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Stănița, județul Neamț 15,578,902.65
91 1958 Comuna ȘTEFAN CEL MARE Reabilitare și modernizare rețea stradală în comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț 12,837,632.47
92 4136 Comuna TARCĂU Modernizare drumuri de interes local, în comuna Tarcău, județul Neamț 12,364,322.11
93 4492 Comuna TAȘCA Modernizare drumuri de interes local în comuna Tașca, județul Neamț 3,999,563.05
94 4462 Comuna TAȘCA Modernizare pod peste pârâul Secu, sat Tașca, comuna Tașca, județul Neamț 1,707,053.60
95 4430 Comuna TAȘCA Construire pod peste pârâul Hamzoaia, comuna Tașca, județul Neamț 2,109,481.50
96 4247 Comuna TAȘCA Modernizare pod peste pârâul Neagra, comuna Tașca, județul Neamț 1,974,942.20
97 12639 Comuna TAZLĂU Extindere sistem de alimentare cu apă potabilă și extindere sistem de apă uzată în sat Tazlău, comuna Tazlău, județul Neamț 19,000,000.00
98 9851 Comuna TĂMĂȘENI Extindere sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare în comuna Tămășeni, județul Neamț 22,636,307.06
99 10364 Oraș TÂRGU-NEAMȚ Modernizare 21 strazi în oraș Târgu-Neamț, lungime de 9,686 km 19,896,868.56
100 847 Oraș TÂRGU-NEAMȚ Modernizare 10 străzi în oraș Târgu-Neamț, lungime de 5,4 km 3,103,131.44
101 704 Comuna TIMIȘEȘTI Modernizare drumuri de interes local în comuna Timișești, județul Neamț 8,645,000.00
102 594 Comuna TIMIȘEȘTI Extindere rețea de canalizare în satele Dumbrava și Plăieșu în comuna Timișești, județul Neamț 18,000,000.00
103 3555 Comuna TRIFEȘTI Modernizare drumuri comunale și locale în comuna Trifești, județul Neamț 9,000,000.00
104 814 Comuna TRIFEȘTI Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare, în comuna Trifești, județul Neamț 23,000,000.00
105 1117 Comuna TUPILAȚI Modernizare reţea drumuri sătești, comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ 4,983,510.59
106 11005 Comuna ȚIBUCANI Modernizare drumuri de interes local în comuna Țibucani, județul Neamț 13,300,000.00
107 3389 Comuna URECHENI Construire poduri din beton armat peste râul Raiosu în punctele Cobuz Neculai, Tudose Ion, Chitic Vasile în comuna Urecheni, judeţul Neamţ 3,201,036.43
108 3369 Comuna URECHENI Modernizare reţea de drumuri de interes local în comuna Urecheni, judeţul Neamţ 8,645,000.00
109 3347 Comuna URECHENI Înfiinţare sistem de canalizare în comuna Urecheni, judeţul Neamţ 18,000,000.00
110 10014 Comuna VALEA URSULUI Modernizare drumuri sătești în satele Giurgeni și Muncelu de Jos din comuna Valea Ursului, județul Neamț 6,271,631.33
111 2455 Comuna VĂLENI Modernizare drumuri locale în comuna Văleni, județul Neamț 9,000,000.00
112 10409 Comuna VÂNĂTORI-NEAMȚ “Reabilitare îmbrăcăminte drumuri modernizate prin Programul SAPARD din comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” și ”Modernizare rețea de drumuri de interes local în satele Lunca și Nemțișor, comuna Vânători-Neamț, județul Neamț 11,536,806.37
113 10404 Comuna VÂNĂTORI-NEAMȚ Modernizare drumuri în satul Vânători – Neamț, județul Neamț 4,863,193.63
114 2322 Comuna ZĂNEȘTI Modernizare drumuri de interes local în comuna Zănești, județul Neamț 16,400,000.00

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate