Liberalii nemțeni se pregătesc pentru alegerile locale, iar vocea PNL Neamț începe să conteze în Consiliul Județean
Astăzi, 9 ianuarie 2016, la Piatra Neamț, a avut loc o întâlnire de lucru a aleșilor locali liberali din Neamț cu conducerea organizației județene liberale. Copreședinții PNL Neamț Mugur Cozmanciuc și Alexandru Drăgan, precum și senatorul PNL Eugen Țapu-Nazare s-au întâlnit cu primarii liberali din județ, dar și cu un număr de consilieri județeni și locali ai PNL.
Grupul aleșilor locali liberali, în frunte cu primarii din Piatra Neamț și Roman, au discutat cu liderii PNL Neamț despre nevoile de dezvoltare ale comunităților locale din județ, despre resursele necesare acestora, precum și despre pregătirea alegerilor locale din 2016. În cursul întâlnirii s-a ținut și un moment de reculegere pentru primarul Ioan Grădinaru din comuna Dumbrava Roșie, care ieri s-a stins din viață.
Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț, a spus că discuția a fost foarte utilă şi aplicată. „Suntem conştienţi de răspunderea noastră ca aleşi locali, dar și ca reprezentanți ai PNL în administrația publică locală. O guvernare locală liberală înseamnă o guvernare orientată spre dezvoltarea comunității locale, o guvernare corectă, o guvernare bazată pe angajamente concrete și realizabile”, a punctat primarul Dragoș Chitic.
Primarul de Roman, Laurențiu Leoreanu, a considerat că discuția de început de an reprezintă un start bun pentru echipa liberală nemțeană în 2016. „Aleșii locali liberali din județul Neamț și-au făcut datoria față de cetățeni. Eu cred că oamenii apreciază munca noastră și au încredere că vom putea realiza și mai multe în viitor. Noi rămânem alături de romașcani, alături de nemțeni și cred că și cetățenii vor fi alături de noi”, a afirmat primarul Laurențiu Leoreanu.
Edilul din Roman, care este și liderul aleșilor locali nemțeni, a adăugat că vocea PNL Neamț a început să conteze în Consiliul Județean Neamț atunci când vine vorba despre distribuirea resurselor financiare ale județului. „Vineri s-au repartizat pe localități cotele financiare de la Consiliul Județean. Consilierii județeni liberali și aleșii noștri locali au făcut corp comun, reușind astfel să determinăm împreună o distribuire echilibrată a acestor cote, fără favoritisme politice. Comunitățile locale trebuie tratate pe criterii obiective”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.