Județul Neamț, fruntaș pe Ruta Destinațiilor de Excelență – EDEN din România

0

Județul Neamț este unul dintre cele mai frumoase județe din țară și poate chiar din lume. Avem locuri minunate cu care să ne mândrim, avem oameni minunați, bucate alese și obiceiuri cum rar poți întâlni.

Anul acesta Ținutul Neamțului a fost ales fruntaș al listei celor mai frumoase destinații turistice, fiind inclus în Ruta Destinațiilor de Excelență – EDEN din România.

Captură RomâniaEDEN.travel

Mândria de a fi nemțean!

Zilele trecute, frumusețea locurilor noastre, vastul patrimoniu cultural, bogata gastronomie tradițională, ospitalitatea oamenilor și, nu în ultimul rând, datinile și obiceiurile strămoșești puse în valoare în satele și orașele nemțene au intrat într-o nouă etapă a recunoașterii.

Ruta Destinațiilor de Excelență EDEN din România, în care județul Neamț are două la număr (Ținutul Neamțului și Parcul Natural Vânători Neamț), dintr-un total de 36, a fost recunoscută ca rută cultural-turistică națională de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și astfel devenim vizibili în întreaga lume!E o mare cinste pentru noi, nemțenii, să vedem că ținutul nostru apare într-un astfel de context, în care sunt doar 20 de județe ale țării, iar noi suntem în frunte!

Sunt mândru că la nivelul Consiliului Județean, multele eforturi depuse pentru dezvoltarea turismului încep să dea roade. Așa cum am spus-o în dese rânduri, județul nostru trebuie așezat pe harta turismului național, european și mondial!

Le mulțumesc tuturor celor care muncesc pentru prestigiul județului nostru și rămân alături de ei, pentru dezvoltarea turismului în zonă!”, a transmis Ionel Arsene pe pagina sa.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Your email address will not be published.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate