Judecătoria Piatra-Neamț: Piromanul din Borlești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

0

Costel Florin Calpac (Samson) a fost reținut de IPJ Neamț și prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Tânărul de 19 ani din Borlești, elev al Seminarului Teologic din Piatra-Neamț, este acuzat că ar fi provocat 4 incendii pe raza comunei, soldate cu pagube materiale. Întrucât la nivelul comunei au început să apară zvonuri cum că piromanul a fost eliberat din arest iar oamenii se tem pentru siguranța gospodăriilor lor vă prezentăm mai jos decizia instanței de arestare preventivă a lui Costel Florin Samson pentru 30 de zile, adică până la data de 15 martie 2017.

Vă informăm că acesta este acuzat de infracțiuni de distrugere. Conform  Art. 253 Noul Cod Penal Distrugerea Distrugerea şi tulburarea de posesie alin. 4 Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.


Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi la art. 223 alin. 1 litera d şi alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Samson Constantin Florin. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Samson Constantin Florin cetăţean român, necăsătorit, studii 11 clase, elev la Liceul Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiul Piatra Neamţ, cercetat în dosarul penal cu nr. 662/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea a patru infracţiuni de distrugere, prevăzute de art. 253 alin. 1 şi 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 14.02.2017 şi până la data 15.03.2017, inclusiv. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales (doamna avocat Simona State Sărăţianu). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicarea copiei minutei pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.02.2017, ora 16:50.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate