IPJ Neamț: Conducători auto sancționați pentru nerespectarea prevederilor privind transportul public de persoane

0

În zilele de 05-06.09.2016, polițiștii rutieri au acționat, în sistem integrat, pentru verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane și pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate aceste vehicule.
Astfel, circa 54 de polițiști au acționat punctual pe verificarea transportului public de persoane efectuat prin curse regulate si ocazionale, activități ce au fost desfășurate împreună cu lucrătorii de poliție din mediul rural pe raza întregului județ.
În urma activităților desfășurate, 138 de autovehicule au fost controlate în trafic, fiind aplicate 125 de sancțiuni contravenționale, dintre care 110 pentru încălcarea prevederilor OG 69/2012 privind transportul public de persoane( 47 sancțiuni capacitate transport), 5 la OG 37/ 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, 7 pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar restul la alte abateri săvârșite la regimul rutier.
Ca măsuri complementare aplicate, au fost retrase două certificate de înmatriculare pentru lipsa RCA și ITP și a fost reținut un permis de conducere.
În perioada următoare vor fi intensificate aceste activități avându-se în vedere și începutul anului școlar.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate