IPj Neamț: Acțiuni de verificare a operațiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie

0

Polițiștii de investigarea criminalității economice au desfășurat, de la începutul anului 2016, acțiuni ce au ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor .
Astfel, 16 unități de morărit, 7 de panificație, 5 unități de patiserie și alte 19 unități economice în domeniul de referință au fost controlate de polițiștii nemțeni, iar în trafic au fost verificate 84 de mijloace de transport.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 23 de infracţiuni, dintre care 16 de evaziune fiscală, fiind recuperat un prejudiciu total de circa 97.000 de lei. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 116 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 59 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 57 fiind aplicate pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 158.150 de lei, iar ca măsură complementară, în cadrul dosarelor penale sau ca urmare a aplicării sancţiunilor contravenţionale, au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 17.000 de lei.

Exemplu: Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității EconomiceIPJ Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către administratorul unei societăți comerciale din Târgu Neamț, având obiect principal de activitate panificație. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că în contabilitatea societății administrate, au fost înregistrate mai multe facturi fiscale, care nu au la bază operațiuni reale, cauzând un prejudiciu de 21.189 de lei. Acesta a fost recuperat integral de polițiști, care continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate