Incendiu puternic produs la două gospodării din comuna Bodeşti (foto)

Luni, 11.03.2019, la ora 17:29, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuinţă particulară din comuna Bodeşti, sat Bodeştii de Jos. La locul evenimentului s-au deplasat, de urgenţă, patru echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ.

Ajunşi la locul evenimentului, salvatorii pietreni, au constatat că flăcările se manifestau puternic la o mansardă şi la anexele din spatele acesteia şi la acoperişul locuinţei învecinate şi la anexele acesteia, în total flăcările se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 1200 metri pătraţi. Astfel, comandantul gărzii de intervenţie a luat decizia să mai solicite un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ. La locul evenimentului s-a deplasat şi comandantul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ, acesta conducând intervenţia de la momentul sosirii la eveniment.

Forţele profesioniste, alături de 8 voluntari din cadrul SVSU Bodeşti şi aproximativ 15 cetăţeni, au acţionat pentru localizarea şi lichidarea tuturor focarelor aproximativ 5 ore.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars:

  • La locuinţa unde s-a produs incendiul – acoperişul locuinţei cu suprafaţa de aproximativ 300 metri pătraţi, realizat din astereală din lemn cu învelitoare din tablă, cca. 300 de metri pătraţi de acoperiş de la anexe, realizat din lemn cu învelitoare din tablă, cca. 400 metri pătraţi acoperiş magazie, cu astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment, aproximativ 500 metri pătraţi planşeu din riglă de lemn şi rigips, aproximativ 10 metri cubi lemne de foc, tâmplărie locuinţă şi anexe, aparate electrocasnice, unelte electrice, instalaţia electrică, cca. 70 metri pătraţi parchet din lemn şi aproximativ 400 metri liniari căpriori din lemn.
  • La locuinţa învecinată – aproximativ 60 de metri pătraţi din acoperişul locuinţei, realizat din lemn cu învelitoare din tablă, cca. 120 metri pătraţi acoperiş anexă, realizat din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, grajd, o magazie de lemne şi adăpostul pentru animale.

Echipajul de paramedici SMURD de prim ajutor calificat au asistat două persoane(un bărbat 79 de ani şi o femeie 72 de ani) cu atac de panică, victimele refuzând transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,efectul termic al curentului electric de la siguranţele fuzibile defecte”.

Răspunde

Your email address will not be published.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate