Incendiu produs la un grajd de animale din localitatea Borlești

0

Joi, 01 martie 2018., în jurul orei 12:15,  Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamț a intervenit, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un grajd de animale din localitatea Borlești. Timp de aproximativ 1 oră și 45 minute, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea incendiului, la intervenție participând și un pompier voluntar cu o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din orașul Roznov.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars circa 120 metri pătrați acoperiș, construit din astereală lemn cu învelitoare din tablă, grinzi, căpriori, trei tone fân, 300 kg cereale, trei metri cubi lemne de foc și doi metri cubi scândură pentru gard.

Cercetările efectuate au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat, de un “scurtcircuit la un cablu electric defect”.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate