O femeie de etnie rromă, cercetată pentru folosirea unui copil la cerșit

0

În data de 09.05.2019, între orele 06.00 – 22.00, lucrătorii Birourilor de Ordine Publică 1 și 2 – Poliția Locală Piatra-Neamț, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii cerșetoriei, a furturilor din buzunare și a faptelor antisociale, în municipiul Piatra-Neamț.

Au fost depistate și sancționate contravențional 19 persoane care apelau la mila publică, uneia dintre acestea, o femeie de etnie rromă, în vârstă de 37 de ani, din comuna Războieni, întocmindu-i-se actele de constatare a infracțiunii de cerșetorie, prin folosirea unui minor. Atât femeia cât și copilul au fost predați lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț, pentru continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 215 C . P. – ”folosirea unui minor în scopul de cerșetorie”.

Sursa: Poliția Locală Piatra-Neamț

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate