„Discipline pentru viață“ în învățământul românesc

0

Propunerea aparține Partidului Social Democrat, care, prin programul pregătit pentru domeniul educațional după ce va ajunge la Guvernare, dorește reconfigurarea și modernizarea programelor școlare, astfel încât să existe un învățământul funcțional.

Învățământul românesc va fi revizuit din punct de vedere al conținuturilor, astfel încât, odată cu absolvirea fiecărui nivel de școlarizare, elevii să fie tot mai pregătiți pentru viața reală.

Considerăm necesară reconfigurarea programelor școlare din perspectiva aplicabilității practice a acestora, cu asigurarea predării integrate. Vom reuși crearea unor legături imediate între școală și societate, prin introducerea «disciplinelor pentru viață», precum educație pentru un stil de viață sănătos, educație economică și antreprenorială, educație juridică, educația dreptului muncii etc. De asemenea, considerăm necesară reconfigurarea numărului de ore alocat unei discipline de studiu, ca urmare a predării integrate realizate de cadre didactice cu specializări din aceeași arie curriculară. Tot spre binele elevilor, în acest program este cuprinsă și o propunere pentru modificarea procesului de evaluare, care să se realizeze în echipă multidisciplinară. Această nouă evaluare va sta la baza consilierii și orientării în carieră, atât de importantă pentru fiecare elev“, a declarat profesorul Ionuț Ciocoiu, candidat al Partidului Social Democrat Neamț la Senatul României.

Și din opoziție, PSD se dovedește a fi aliatul elevilor. La inițiativa social-democraților s-a adoptat legea în baza căreia ar fi trebuit dublate alocațiile copiilor. Din păcate, PNL și USR s-au opus acordării acestui drept elevilor și preșcolarilor, iar președintele țării a refuzat promulgarea legii, astfel încât să nu pună în aplicare dublarea alocațiilor.

Tot PSD a cerut imperativ Ministerului Educației asigurarea echipamentului tehnic necesar pentru elevii și preșcolarii care provin din familii cu venituri modeste, care nu își permit să le asigure copiilor laptopuri, tablete și acces la internet, pentru a participa la învățământul online.
Partidul Social Democrat susține și redeschiderea școlilor, considerând că actuala formă în care se desfășoară cursurile școlare determină lacune în cunoștințele elevilor, ceea ce reprezintă o pierdere serioasă cu efecte negative pe termen lung

Comandat de PSD Neamț, executat de SC Ghici Computers SRL, CMF 11200020

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate