Deputatul Șerban Ciprian: „Cine trădează o dată, va trăda și a doua oară”

0

Cine trădează o dată, va trăda și a doua oară”, a scris ieri, 5 februarie, deputatul Șerban Ciprian pe pagina sa de Facebook, în legătură cu mesajul transmis de fostul coleg de partid, deputatul Neculai Iftimie.

Mesajul postat de fostul nostru coleg, deputatul de Neamț Neculai Iftimie, mă determină să îi mulțumesc pentru că a părăsit PSD.

Cuvintele grele și mincinoase spuse, astăzi, la adresa PSD nu îl onorează, cu atât mai mult cu cât domnia sa a ieșit din anonimat și a ajuns deputat de Neamț pe listele #PSD. Dacă a uitat asta, cumva, îi aduc aminte acum și aici. A plecat din PSD și acum denigrează, dezinformează, își reneagă propriile convingeri.

Îi mulțumesc pentru că ne ajută să ne facem curățenie în partid și să ne îndepărtăm de toți cei care mint și care demonstrează, pe parcursul carierei lor politice, că singurul lucru care contează pentru ei este propriul interes și nicidecum interesul electoratului care l-a votat sau al partidului care l-a propulsat și susținut.

Îi mulțumesc pentru că și-a arătat adevărata față, de trădător. Altfel, continua să ne mintă și să înșele atunci când am fi avut nevoie de ajutorul lui.

Pot înțelege că, la un moment dat, ajungi la concluzia că o doctrină nu te mai reprezintă, că nu te mai regăsești într-un partid, că datorită convingerilor tale politice nu mai poți reprezenta un segment de electorat.

Nu este nimic rău să spui ”stop”, de aici înainte drumul meu este altul. Dar, ești dator unor oameni să fii corect cu ei. Și te retragi cu demnitate din toate funcțiile. Nu rămâi cu funcțiile și îți vinzi votul. Vinzi încrederea acordată de electoratul tău. Cine garantează că nu te răzgândești și nu trădezi din nou în funcție de interesul personal pe care îl ai? Ăsta este adevărul despre cei care fac traseism politic: dacă au trădat și vândut o dată, o vor face și a doua și a treia și cine mai știe a câta oară! Merită acești politicieni să mai fie votați?

Îl provoc pe fostul nostru coleg, deputatul, acum independent, Iftimie, să le explice nemțenilor, care l-au ales, de ce i-a înșelat când le-a cerut votul. Poate le explică și ce a făcut concret pentru ei în cei 3 ani cât i-a reprezentat în Parlamentul României, pe unde a trecut, de altfel, destul e rar. Acest lucru se vedede și din luările de cuvânt – doar 3 în 2 sedințe. Pentru a lua cuvântul în Parlament trebuie să fii prezent.

Cât de prezent ați fost, stimate coleg, în viața nemțenilor și în Parlamentul României?

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate