Ciprian Șerban, reprezentantul României la Audierile Parlamentare ale Uniunii Interparlamentare la Națiunile Unite

0

În perioada 8 – 9 februarie 2024, la New York, s-au desfășurat Audierile parlamentare ale Uniunii Interparlamentare la Națiunile Unite, iar Deputatul Ciprian Șerban a reprezentat România, alături de colegii săi din Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, GRUI.

Organizate anual cu statut de evenimente comune UIP – ONU, Audierile Parlamentare la Națiunile Unite de anul acesta s-au axat pe o temă extrem de actuală, în contextul geo politic internațional: „The Future of Peace and Security”.

În urma participării sale la acest eveniment, Ciprian Șerban, în calitate de lider al grupului parlamentar PSD în Camera Deputaților, a transmis următoarele: „Viitorul păcii și securității este o realitate care preocupă întreg mapamondul, iar Summitul din septembrie 2024 este o oportunitate pentru promovarea solidarității și cooperării la nivel mondial, a dezvoltării durabile și construirii de societăți mai pașnice, incluzive și prospere.

La ora actuală, la nivel global, lumea se confruntă cu peste 50 de conflicte care fac ravagii, existând un risc de creștere a acestora, context în care Noua Agendă pentru Pace pune un profund accent pe prevenirea conflictelor, incluzând o serie de propuneri pe care statele membre ale ONU să le ia în considerare în perioada premergătoare Summitului din toamnă.

Am discutat, pe parcursul Audierile Parlamentare la Națiunile Unite de anul acesta, despre faptul că ne confruntăm, mult prea mult, cu încălcări sistematice ale drepturilor omului, cu nerespectarea dreptului umanitar, cu subminarea constantă a statului de drept în diferite colțuri ale lumii, iar menținerea statului de drept și respectarea obligațiilor legale internaționale sunt esențiale pentru asigurarea păcii și securității globale.

Este tot mai evident că investiția în securitatea umană și aducerea de îmbunătățiri tangibile vieții de zi cu zi a oamenilor sunt esențiale pentru prevenirea conflictelor.

Un alt subiect aflat pe agenda Uniunii Interparlamentare la Națiunile Unite s-a referit la schimbările climatice, care tind să reprezinte o amenințare pentru oameni, în special în țările în curs de dezvoltare, foarte dependente de pământ pentru existența lor. La ora actuală, știm deja că efectele schimbărilor climatice asupra solului și agriculturii provoacă insecuritate alimentară, care devine un factor major al deplasării comunităților în interiorul și peste granițele naționale. În mai multe părți ale lumii, competiția pentru resurse limitate legate de schimbările climatice alimentează deja tensiuni, extremism violent sau conflicte directe.

Am încercat să găsim soluții referitoare la consolidarea ordinii internaționale bazată pe reguli și pe creșterea respectului pentru dreptul internațional, intensificarea atragerii și implicării femeilor și tinerilor în strategiile de aplanare a tensiunilor și rezolvare a situațiilor de conflict fiind acțiuni firești, în acord respectarea drepturilor fundamentale ale democrației.

Discuțiile de la New York au reiterat rolul parlamentelor în aceste demersuri, diplomația parlamentară pentru pace aducând în prim plan exemple de bune practici și provocări comune în prevenirea și soluționarea conflictelor.

Audierile Parlamentare la Națiunile Unite ne-au oferit posibilitatea de a interacționa cu factori de decizie și experți ai ONU, cu reprezentanți ai guvernelor și ai corpului diplomatic, fiind un bun moment de a reconfirma poziția României de susținător puternic al sistemului multilateral bazat pe reguli, cu ONU în centrul său, fiind necesară cooperarea globală, în vederea găsirii unor soluții cuprinzătoare pentru a face față provocărilor secolului XXI.

Din delegația parlamentară română au mai făcut parte colegii mei din Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, GRUI, Mara Calista, Ștefan – Ovidiu Popa, Adrian Miroslav Merka, Marcel Vela și Silvia Dinică.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate