Casă memorială vândută pe internet
În primăvara anului trecut, presa locală anunţa faptul că locuinţa în care s-a născut şi a crescut medicul şi scriitorul Ioan I. Mironescu, este scoasă la vânzare de către moştenitori. Acest fapt a stânit indignarea localnicilor din Tazlău, care nu concepeau ca un muzeu care le-a marcat copilăria, un simbol cultural al comunităţii, să fie vândut ca o casă oarecare. Ei se temeau că viitorul proprietar nu va da însemnătate importanţei istorice a acestui imobil şi îi va schimba destinaţia.
Mai grav, spuneau ei, ar putea fi demolată. Directorul şcolii din Tazlău – care poartă numele scriitorului I.I. Mironescu, profesorul Cezar Ţucu, i-a adus în comună pe oamenii de cultură din întreaga Moldovă pentru a găsi soluţii astfel încât imobilul să intre în patrimoniul naţional, însă i s-a răspuns că „nu sunt bani“.
Iată că la mai puţin de un an, Casa Mironescu din Tazlău a fost vândută, fără ca moștenitorii să fi anunțat Direcția pentru Cultură Neamț, instituția care avea drept de preempțiune.
Primarul comunei Tazlău, Constantin Machidon, spune că a aflat despre acest lucru, când noul proprietar s-a prezentat la primărie cu actul de vânzare-cumpărare, dar a obţinut o promisiune, în sensul ca, după lucrările de renovare, casa să funcţioneze în continuare, în regim de muzeu.