Care-i om și care-i câine? Abandonul

Necuvântătoarele ne oferă zi de zi lecții de viață. Din păcate, cei mai mulți dintre noi, dotați cu rațiune, conștiință și voință nu rupem din timpul nostru să înțelegem și mai ales să învățăm aceste lecții pentru a le aplica în propria noastră viață. La începuturile civilizației, animalele erau, în rândul multor popoare, venerate și respectate.

Pe măsură, însă, ce omul a început să cucerească teritorii, să distrugă habitate, să domesticească animale pentru propriul beneficiu, animalul a devenit un obiect dotat cu instinct și utilitate domestică sau, dimpotrivă, o sursă de hrană sau vânat pentru divertisment.

Omul a încercat să cucerească vârful lanțului trofic, dar oare îl merită?

S-a discutat mult pe tema diferențelor dintre om și animal și s-a insistat extraordinar pe superioritatea omului. Dar să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă. Nu vorbim acum despre inteligență, despre abilități, despre adaptare. Vorbim despre comportamentul în interiorul speciei. Sunt foarte puține animale care își abandonează puii, iar dacă o fac este ca urmare a unor factori externi de natură să pună în pericol propria viață a mamei și, implicit, a speciei.

Cu toate acestea, dacă e să privim statisticile, cazurile de abandon la nivelul mamelor om sunt din ce în ce mai frecvente și au, de multe ori, motivații superficiale. Iar dacă oamenii ajung să își abandoneze propriii copii, ajung, de asemenea, să își abandoneze cu ușurință animalele de companie sau puii acestora, fără mustrări de conștiință sau vreo urmă de înțelegere a faptului că orice abandon înseamnă ori moarte pentru pui, ori transformarea într-un adult care dă naștere altor și altor generații de pui, lucru care favorizează înmulțirea excesivă a animalelor fără stăpân.

Faptul că oamenii abandonează animalele spune multe despre modul în care aceștia se comportă în înteriorul speciei. Înmulțirea excesivă a animalelor fără stăpân spune multe despre noi, ca oameni, și despre nivelul de civilizație al unei țări.

Dacă ne erijăm în stăpânii lanțului trofic, asta nu înseamnă că avem doar drepturi, ci și responsabilități. Ceea ce ne diferențiază de animale ar trebui să fie orientat spre găsirea de soluții în beneficiul ființelor pe care noi le considerăm inferioare nouă, dar asupra cărora noi suntem responsabili.

Avem tot ceea ce ne trebuie să facem lumea în care trăim o lume mai bună. Tot ce ne lipsește este învățăm de la necuvântătoare ce înseamnă loialitatea, iubirea necondiționată, supraviețuirea și protejarea puilor sau chiar a stăpânilor. Ele ne oferă totul: protecție, hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, de multe ori cu prețul vieții.

Animalele sunt sacrificate pentru binele nostru.

Noi, în schimb, ce le oferim? Și, mai ales, ce învățăm de la ele?

I.M., activist protecția animalelor