Agenția Națională Antidrog scoate la concurs un post de inspector de specialitate în Neamţ

0

Agenția Națională Antidrog din subordinea Ministerului Afacerilor Interne organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 8 posturi vacante cu atribuții în domeniul asistenței sociale de inspector de specialitate gradul III-I (personal contractual), după cum urmează:

  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog pentru. București, Sectorul 3;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog pentru București, Sectorul 4;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Călărași;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Sibiu:
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Neamț;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Tulcea;
  • 1 post de inspector dc specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Mehedinți;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul III-I la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Prahova.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • să fie absolvenți de studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență sau absolvenți de ciclul I de studii universitare în domeniul fundamental științe sociale, ramura de licență sociologie, diplomă de licență asistență socială;
  • să fie membru al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România cu autorizație de liberă practică valabilă, în conformitate cu legislația în vigoare, vizată pe anul în curs;
  • vechime în muncă – minimum 6 luni;
  • vechime în specialitatea studiilor.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 mai 2019, ora 14.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 mai 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • 21 mai 2019, ora 10.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Agenției Naționale Antidrog din subordinea Ministerului Afacerilor Interne din București, Bd. Unirii nr. 37, bloc A 4, parter, sectorul 3, tel. 021/323.30.30, interior 21721,21754.

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate