Activități de informare organizate de polițiști în unitățile de învățământ

0

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat diverse activități în unitățile de învățământ din Neamț, ce au avut drept scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative specifice vârstei lor.

La data de 3 iunie 2019, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au marcat debutul acestui eveniment prin organizarea unor activități de informare pe linia prevenirii delicvenței juvenile și a victimizării minorilor la Grădinița nr. 2 Oglinzi din localitatea Răucești.

Polițiștii au dezbătut problematica siguranței personale și a conduintei preventive, sub deviza ,,Împreună să fim mai buni!”, în vederea conștientizării elevilor asupra importanței adoptării unui comportament responsabil.

Pe parcursul activității, elevilor le-a fost prezentată trusa destinată cercetării la fața locului cu tehnica foto-video digitală, precum și echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracțional.

***

Prin intermediul aceluiași eveniment, elevii Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Săvinescu’’ Crăcăoani au avut prilejul să afle de la polițiștii Secției de Poliție Rurală Crăcăoani cum pot adopta un comportament adecvat în scopul prevenirii implicării în fapte antisociale.

În cadrul discuțiilor au fost abordate teme precum prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea bullying-ului și educație rutieră, elevii apreciind modalitatea interactivă de prezentare a acestora. În acest sens, polițiștii au prezentat cazuri în care au fost implicați elevii, ca autori sau victime ale unor fapte penale.

Pe durata desfășurării activităților au fost prezentate diverse materiale didactice și împărțite materiale educative. 

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate