A început distribuirea cardurilor pentru vouchere sociale – Când vor fi alimentate cu primii bani

0

Primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de vineri, de Poşta Română, iar încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie, arată un mesaj al premierului Nicolae Ciucă pe pagina de Facebook a Guvernului.

„Așa cum am promis, punem în aplicare măsurile de protejare a cetățenilor români și economiei, cuprinse în programul guvernamental <Sprijin pentru România>. Primele carduri către români pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de ieri, de Poșta Română.

Încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie 2022”, scrie pe Facebook prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Aproximativ 3 milioane de persoane – pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost – vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare sau mese calde.

Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei și vor fi acordate în patru tranşe, până la finalul anului

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Atenție! Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate